Author - Alexandru

Ședința experților în comunicare la nivel IAF/ILAC

La 12 septembrie, doi colaboratori ai MOLDAC au participat la ședința grupului de lucru a experților în comunicare, organizată la nivel ILAC/IAF. Evenimentul a fost moderat de către Brahim Houla (președinte al Comitetului pentru Marketing și Comunicare la nivel IAF) și Veronica Ramirez (președinte al Comitetului pentru Marketing și Comunicare la nivel ILAC) și s-a desfășurat prin intermediul platformei ZOOM.

În cadrul ședinței au fost discutate mai multe subiecte legate de modul de organizare și gestionare a procesului de comunicare atât în cadrul ILAC/IAF, cât și în cadrul Organismelor de Acreditare membre. De asemenea, o bună parte a activităților s-au axat pe Ziua Mondială a Acreditării WAD 2023, celebrată anual la 9 iunie. Participanților li s-a propus o serie de tematici formulate în vederea evidențierii aportului acreditării în viața de zi cu zi. Din lista de tematici propuse, grupul a selectat 4 – considerate a fi mai adecvate situației actuale din domeniul Infrastructurii Calității.

O sesiune similară urmează să se desfășoare în 14 septembrie, pentru grupul de Organisme de Acreditare din alte fusuri orare, care vor participa într-un exercițiu similar. În rezultatul examinării poziției tuturor experților în comunicare, tematicile selectate vor fi propuse spre vot membrilor ILAC/IAF, care vor decide tematica Zilei Mondiale a Acreditării pentru anul 2023.

Read more...

Eficacitatea acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre UE și Canada

La data de 08 septembrie 2022, în regim on-line, un reprezentant din cadrul MOLDAC a participat la webinar-ul cu genericul “Eficacitatea acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre UE și Canada”.

Evenimentul, face parte dintr-o serie de evenimente consacrate celei de-a cincea aniversări de la intrarea în vigoare provizorie a acordului CETA. Acordul, rămâne un motor de bază al relației privilegiate și durabile a UE cu acest aliat apropiat, care continue să fie un  partener cu opinii similare. Totodată, în contextul geopolitic actual, creează un impuls pentru o cooperare și mai strânsă între UE și Canada

Participanții la webinar, au discutat despre măsurile ce urmează a fi întreprinse de către Organismele Naționale de Acreditare din statele membre ale UE și de către (Standards Council) din Canada, pentru implementarea prevederilor esențiale ale acestui protocol.

Read more...

Semnarea acordului de colaborare între Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova

Un acord de colaborare între Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost încheiat, astăzi 02.09.2022.

Acordul are scopul promovării unui parteneriat durabil, în scopul eficientizării transpunerii în practică a prevederilor legislației naționale aplicabile domeniului de acreditare şi de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor, precum şi a prevederilor ce țin de evaluarea conformității şi de plasarea produselor pe piață

Prin semnarea acordului, instituțiile si-au stabilit drept obiectiv consolidarea eforturilor pentru creșterea competitivității produselor în contextul globalizării piețelor, contribuirea la libera circulație a produselor din Republica Moldova pe piețele europene şi internaționale, respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor.

Read more...

Masa rotundă organizată de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor

La data de 24 august 2022, reprezentanții MOLDAC, au participat la masa rotundă organizată de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor cu privire la calitatea biocombustibilului solid plasat pe piața Republicii Moldova. La discuție au participat reprezentanți din cadrul Ministerului Economiei, precum și domnul Grigorie Marian, doctor habilitat, profesor universitar, șeful laboratorului de încercări a biocombustibililor solizi din cadrul Universității Agrare de Stat din RM.

Evenimentul, a avut drept scop consolidarea eforturilor și identificarea celor mai bune soluții pentru asigurarea calității biocombustibilului solid, precum și acreditarea laboratorului de încercări din cadrul Universității Agrare din RM la cerințele standardului ISO/IEC 17025, care testează parametrii de calitate a biocombustibililor solizi. Acreditarea acestui laborator este o problemă stringentă pentru RM, realizarea căreia ar permite conferirea încrederii în rezultatele eliberate de acest laborator si a calității biocombustibilului produs de producătorii autohtoni si importat precum și gradului de nocivitate pe care îl poate avea asupra mediului.

Read more...

Recunoștință și apreciere pentru profesionalism, muncă asiduă și dedicație din partea Consiliului Interstatal pentru Standardizare, Metrologie și Certificare (EASC)

În cadrul celei de-a 61-a ședințe jubiliare a Consiliului Interstatal pentru Standardizare, Metrologie și Certificare (EASC), au fost decorați cu embleme de onoare conducătorii și specialiștii din organismele naționale de acreditare care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea activității acestei organizații internaționale.

Înalta distincție a fost înmânată colaboratoarei MOLDAC, doamnei Natalia ȘAPOVAL Șef Direcție Acreditare Laboratoare, în semn de distinsă apreciere pentru contribuția personală depusă la dezvoltarea interstatală a domeniului acreditării, standardizării, metrologiei și evaluării conformității.

Activitatea de colaborare dintre MOLDAC și Consiliului Interstatal pentru Standardizare, Metrologie și Certificare (EASC), este una durabilă și eficientă. Astfel, MOLDAC participă în calitate de Membru la ședințele Consiliului Interstatal pentru standardizare, metrologie și certificare (EASC) prin implicarea directă în analiza și revizuirea documentelor aplicabile, preluarea bunelor practice și a experiențelor statelor membre.

Read more...

Acreditarea Laboratorului de Analize Medicale din cadrul IMSP Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile

Astăzi, a avut loc înmânarea oficială a Certificatului de Acreditare  Laboratorului de Analize Medicale din cadrul IMSP Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile, acreditat la cerințele standardului ISO 15189.

Acreditarea laboratorului la cerințele standardului internațional ISO 15189 conferă:

  • încredere in competența tehnica a laboratorului de analize medicale;
  • credibilitatea rezultatelor obținute pentru domeniul acreditat;
  • minimizarea riscului de furnizare a rezultatelor eronate pacienților;
  • stabilirea unei diagnoze mai corecte;
  • stabilirea unui tratament mai potrivit.

Anexa la Certificatul de Acreditare poate fi vizualizată aici.

MOLDAC salută realizările obținute de acest laborator și încurajează acreditarea laboratoarelor medicale la cerințele standardului ISO 15189 pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate.

Read more...

Masă rotundă: “Provocări, capabilitate și probleme ce stau în fața operatorilor din domeniul produse pentru construcții legate de evaluarea conformității”

La data de 9 august 2022, Centrul Național de Acreditare (MOLDAC) a organizat o masă rotundă cu genericul “Provocări, capabilitate și probleme ce stau în fața operatorilor din domeniul produse pentru construcții legate de evaluarea conformității”.

Eveniment organizat prin intermediul platformei ZOOM, cu participarea reprezentanților: Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Economiei, Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere Tehnică, Administrației de Stat a Drumurilor, Institutului de Standardizare, Institutului Național de Metrologie precum și alte părți interesate (OEC, proiectanți, producători, importatori din doemniul produselor pentru construcții etc.)

Premisele acestui eveniment au devenit unele deficiențe de aplicare a Reglementării Tehnice cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcție, aprobată prin HG nr.913 din 25.07.2016, precum și nivelul de aplicare a standardelor armonizate aprobate prin Ordinul MEI nr.20 din 08.02.2021.

În cadrul evenimentului au fost discuțate și analizate acele dificultăți și probleme cu care se confruntă cei ce activează în domeniul produse pentru construcții, cele mai importante subiecte au fost cu referire la:

  • Reglementarea Tehnică cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcții aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 913 din 25.07.2016, în vigoare, care nu stabilește cerințe clare privind evaluarea conformității conform Regulamentului (UE) nr. 305/2011 transpus parțial.
  • Gradul de realizare a încercărilor pentru cerințele stabilite în standardele armonizare de către Laboratoarele de încercări (LÎ) din Republica Moldova din domeniul produselor pentru construcții.
  • Aplicarea standardelor armonizate de către Organismele de Certificare produse (OC) în cadrul procesului de certificare conform Listei standardelor armonizate și utilizarea standardelor anulate.
  • Analiza nivelului capabilității Laboratoarelor de încercări (LÎ) de a asigura încercări într-un sistem complex sub prizma aplicării standardelor armonizate de către Organismele de Certificare produse (OC) din domeniul produselor pentru construcții.
  • Aplicarea documentelor normative ANULATE de tip GOST (ce fac parte din standarde conflictuale) atât pentru încercări cât și la certificarea produselor: când, în ce condiții și la solicitarea cui se efectuează aceste activități?Sub ce aspect legislativ și normativ sunt evaluate aceste rezultate?
  • Utilizarea standardelor EN, GOST-urilor valabile, ce nu fac parte din lista celor armonizate dar se referă la materialele de construcție, atât fabricate cât și importate.
  • Cerințe de proiectare, importanța stabilirii performanței la nivel de țară și documentarea acestora, identificarea segmentelor ce prezintă grad de risc.

Menționăm ca, activitatea dată face parte dint-o serie de evenimente și întâlniri profesionale organizate de către MOLDAC pe domeniul produselor pentru construcție.

Read more...

Raport de activitate pentru al doilea trimestru

Agenda de activități a Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova MOLDAC, în al doilea trimestru al anului 2022, a inclus evenimente organizate atât la nivel național cât și la nivel internațional. Cel mai important eveniment, pentru cei ce activează în domeniul acreditării sau au tangență cu acreditarea, cu certitudine, a fost Ziua Mondială a Acreditării (#WAD2022), tradițional marcată la 9 iunie.

Cu această ocazie, MOLDAC a organizat o masă rotundă, în cadrul căreia a reunit reprezentanți ai OEC acreditate, autorități de reglementare și alte părți interesate. Evenimentul de celebrare a Zilei Mondiale a Acreditării, consacrat anul acesta Sustenabilității în Creșterea Economică și Mediu, a unificat discursuri de valorificare a activității de acreditare, cât și a încurajat schimbul de idei și informații privind promovarea valorilor acreditării.

Totodată, colaboratorii MOLDAC,  au participat la activități consacrate Zilei Mondiale a Acreditării, organizate de către ILAC/IAF, cât și la activități organizate de către ONA din alte țări.

Participarea la activități în vederea colaborării la nivel internațional

  • În calitate de semnatar al Acordului de Recunoaștere Multilateral cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare, reprezentanții MOLDAC au participat la ședința Consiliului Acordului Multilateral al Cooperării Europene pentru Acreditare (EA MAC), ședința Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare (EA GA), precum și la unele Workshopuri organizate în cadrul comitetelor EA.
  • În calitate de semnatar al Acordului de Recunoaștere Mutuală cu Cooperarea Internațională pentru Acreditarea Laboratoarelor ILAC-MRA, MOLDAC a participat la o serie de ședințe organizate de ILAC: ședința Comitetului pentru Acreditare ILAC (AIC), ședință a Comitetului Inspecții ILAC (IC).
  • În calitate de semnatar al Acordului de Recunoaștere Multilaterală cu Forumul Internațional pentru Acreditare IAF-MLA, reprezentanții MOLDAC au participat la ședința Comitetului Tehnic al Forumului Internațional pentru Acreditare (IAF TC).
  • MOLDAC a efectuat o vizită de lucru la sediul Asociației de Acreditare din România – RENAR. Scopul acestei vizite a fost de a consolida relațiile între cele două organisme de acreditare, cu crearea unei cooperări strânse și de durată pe viitor.
  • în calitate de beneficiar al proiectelor internaționale, a participat:
  • în cadrul ședinței Anuale pentru Acreditare, organizată cu suportul proiectului „Utilizarea asociațiilor regionale în țările Parteneriatului Estic în domeniul infrastructurii calității” (PTB). Tematica acestei ședințe a fost “Competența, rolul și responsabilitatea Evaluatorilor implicați în procesul de Acreditare” practici, schimb de experiență.
  • în cadrul proiectului pentru țările Parteneriatului Estic, susținut de PTB (Germania) colaboratorii MOLDAC au participat la două cursuri de instruire, organizate on-line: curs de instruire privind cerințele standardului  ISO/IEC 17025:2017 și curs de instruire privind cerințele ISO 15189.

Colaborarea pe plan național

  • În scopul promovării acreditării și implementării politicii în stat în domeniul acreditării, MOLDAC a participat la: mese rotunde organizate de către autoritățile de reglementare din domeniu, Consiliul Național de Metrologie și alte activități/ ședințe similare.
  • În scopul actualizării și modificării mai multor documente ale Sistemului de Management MOLDAC, au fost organizate, ședința membrilor Consiliului de Acreditare al MOLDAC (CA MOLDAC), Comitetului Tehnic Laboratoare (CT/LAB) și Comitetului Tehnic Organisme de Certificare și Inspecție (CT/OCI), deciziile acestora poartă un caracter de recomandare pentru modificarea sau actualizarea unor documente SM MOLDAC.

Activitatea Centrului de Instruire MOLDAC

  • În al doilea trimestru 2022 au fost organizate de către MOLDAC pentru colaboratorii și reprezentanții OEC 3 cursuri de instruire, la care au participat 113 de persoane.

 

Acreditarea Organismelor de Evaluare a conformității

În această perioadă au fost evaluate 34 OEC (21 - laboratoare de încercări; 6 organisme de certificare; 3 organisme de inspecție, 2 LVM; 1 laborator medical și 1 laborator de etalonări) la conformitatea standardelor internaționale pentru care MOLDAC are competență.




Read more...

Vizita de lucru la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Astăzi, managementul de vârf al MOLDAC, a efectuat o vizită de lucru la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Vizita întreprinsă are drept scop inițierea relațiilor de cooperare între cele doua instituții, în vederea acreditării Laboratoarelor Medicale în conformitate cu cerințele standardului SM SR EN ISO 15189:2014 și atingerea obiectivelor comune în vederea ridicării nivelului performanței serviciilor prestate de către laboratoarele de analize medicale.

În cadrul vizitei s-a discutat despre inițierea unei colaborare intre aceste 2 instituții , prin:

  • semnarea unui acord de colaborare;
  • furnizarea de cunoștințe sau expertize specifice necesare pentru activitățile de evaluarea conformității pentru domeniul analize  medicale;
  • suportul informațional la organizarea şi desfăşurarea seminarelor, conferinţelor privind acreditarea laboratoarelor medicale;
  • implicarea specialiștilor din cadrul USMF (medicina de laborator) în echipele de evaluare MOLDAC, in procesul de acreditare a laboratoarelor medicale, în calitate de experți tehnici /evaluatori tehnici.
Read more...

Instruire pe tema Specialist în sistemul de management anti-mită conform 𝐒𝐌 𝐈𝐒𝐎 𝟑𝟕𝟎𝟎𝟏:𝟐𝟎𝟏𝟔

Reprezentanții Centrului Național de Acreditare, au participat in perioada 04-07.07.2022, la cursul de formare profesioanală „Specialist în sistemul de management anti-mită conform 𝐒𝐌 𝐈𝐒𝐎 𝟑𝟕𝟎𝟎𝟏:𝟐𝟎𝟏𝟔” /„Auditor intern conform SM ISO 19011:2018”.

Cursul a fost ținut de către lectorul delegate de către ISM Nadejda Diaconu.

Participanții la eveniment au făcut cunoștință cu primul standard internațional din domeniu, care include o serie de măsuri de monitorizare și control ce reprezintă, de fapt, o generalizare a bunelor practici din acest domeniu la nivel mondial.

Read more...