În perioada 4-5 octombrie 2022, a avut loc ce-a de-a 47 ședință a Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC), în cadrul căreia au participat 62 de persoane, reprezentanți ai Organismelor de Acreditare și ai altor părți interesate. Ședința s-a desfășurat la Torino, Italia, fiind găzduită de Organismul de Acreditare din Italia ACCREDIA.
Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC) - care reprezintă organul de decizie cu privire la statutul de semnatar EA MLA al Organismelor Naționale de Acreditare și de gestionare a procesului de evaluare la nivel de omologi, a aprobat în cadrul ședinței date un șir de decizii de o importanță majoră, printre care:
- ISAC, organismul național de acreditare al Islandei, devine semnatar EA MLA în domeniul inspecției conform (EN ISO/IEC 17020);
- CYS-CYSAB, organismul național de acreditare din Cipru, rămâne semnatar EA MLA în domeniul etalonării (EN ISO/IEC 17025), încercări (EN ISO/IEC 17025), inclusiv examinări medicale (EN ISO 15189).
- SWEDAC, organismul național de acreditare din Suedia, rămâne semnatar EA MLA în domeniul etalonării (EN ISO/IEC 17025), încercări (EN ISO/IEC 17025), inclusiv examinări medicale (EN ISO 15189), inspecției (EN ISO/IEC 17020), Certificarea sistemelor de management (EN ISO/IEC 17021-1), Certificarea produselor (EN ISO/IEC 17065), Certificarea persoanelor (EN ISO/IEC 17024), Validare și Verificare (EN ISO 14065) și furnizorilor de încercări de competență (EN ISO/IEC 17043);
- a fost reconfirmat statutul de semnatar al EA MLA al NAAU, organismul național de acreditare din Ucraina, totodată s-a decis ca reevaluarea completă să aibă loc la distanță, așa cum era planificat inițial, în mai 2023.
În cadrul discuțiilor, s-a convenit că evaluările paritare la nivel de omologi planificate pentru anul 2023 să fie efectuate la fața locului, începând cu luna ianuarie 2023 – decizie de o importanță majoră pentru MOLDAC, având în vedere faptul că în luna februarie 2023 urmează să aibă loc re-evaluarea paritară a MOLDAC, care va fi efectuată de un grup de 7 persoane, reprezentanți ai 7 Organisme de Acreditare din Europa.
În sensul acestei decizii, a fost votat noul document EA-2/02 S3 M Abordare bazată pe risc pentru planificarea unei evaluări paritare la nivel de omologi, care urmează să fie prezentat Asambleei Generale EA spre aprobare. Șefii de echipă (TL), vor fi instruiți cu privire la aplicarea documentului, iar Grupul de management al MAC va monitoriza implementarea acestui document pentru o abordare armonizată de către toate Organismele Naționale de Acreditare.
EA MAC a finisat revizuirea documentului EA-2/02 S4 G Procedura pentru evaluările paritare la nivel de omologi efectuate la distanță, care a fost utilizată în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a o face aplicabilă la necesitate și în alte situații excepționale.
Consiliul Acordului Multilateral a decis să acorde statutul de semnatar EA MLA organismelor de validare și verificare conform EN ISO/IEC 17029 pe baza a cel puțin o evaluare cu succes la EN ISO/IEC 17029 (nivel 3) și EN ISO 14065:2020 (nivel 4). Primii semnatari, pentru schema respectivă, sunt ENAC-organismul național de acreditare din Spania și TURKAK- organismul național de acreditare din Turcia.