Author - daniela

Ședința Comitetului Laboratoare EA LC

În perioada 30-31 martie, un reprezentant al Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova MOLDAC, a participat la cea de-a 43-a ședință a Comitetului EA pentru Laboratoare (EA LC), desfășurată în regim online.

În cadrul ședinței au fost discutate un șir de subiecte, printre cele mai importante fiind:

  • situația la zi cu privire la revizuirea standardelor de referință: ISO/IEC 17043 “Evaluarea conformității – Cerințe generale pentru încercările de competenţă” si ISO 15189 “Laboratoare medicale. Cerințe pentru calitate și competență”;
  • a fost prezentat proiectul documentului EA -4/09 “Acreditarea testării încercărilor senzoriale”;
  • conducătorii grupurilor de lucru (WG) si Task Network Group (TN), pentru următoarele domenii de responsabilitate: mediu, criminalistică, etalonare, organizatorii testelor de competență, producătorii  materialelor de referință ((PT)/RMP), mecanică, construcții, bunuri de larg consum, WG Health Care si ai altor grupuri au raportat despre activitățile desfășurate de la ultima ședintă din septembrie 2021.
  • s-a stabilit programul de lucru (WP) pentru următoarea ședință din 2022 și au fost analizate unele propuneri relevante pentru a fi incluse în programul de lucru (WP) pentru 2023.

Următoarea ședință a Comitetului EA pentru Laboratoare (EA LC) a fost stabilită pentru luna septembrie 2022, care se va desfășura în format de videoconferință.

Read more...

Ședințe organizate la nivel ILAC/IAF

În perioada 30-31 martie, reprezentanții Organismelor de Acreditare, responsabili de comunicare la nivelul instituției, s-au întrunit într-o serie de ședințe organizate la nivel ILAC/IAF, fiind divizați în sesiuni – în funcție de zona geografică accesibilă. Ședințele respective fac parte din Sesiunea Intermediară a ședințelor ILAC/ IAF, care se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie.

În cadrul ședințelor, au fost raportate următoarele realizări ale Comitetelor ILAC/IAF în plan de comunicare:

  • Strategia de comunicare comună ILAC/IAF – beneficii și oportunități,
  • Paginile web ILAC/IAF – creșterea numărului de vizualizări, implementarea sistemelor (contoarelor) de determinare a timpului efectiv petrecut de un utilizator, precum și preferințelor de vizualizare (documente, pagini, etc.)
  • Ziua Mondială a Acreditării 2022 – termenii stabiliți pentru finalizarea lucrărilor asupra materialelor promoționale elaborate în sensul celebrării din acest an.
Read more...

Curs de Instruire: cerințele Reg.(CE)765/2008 și ISO/IEC 17011:2017

În perioada 10-11 martie 2022, colaboratorii MOLDAC participă în cadrul unui curs de instruire privind cerințele Regulamentului (CE) 765/2008 și cele stabilite prin standardul de referință ISO/IEC 17011:2017.

Cursul respectiv este furnizat în cadrul proiectului Țărilor Parteneriatului Estic, susținut de PTB (Germania), lector Dr.Rozsa RING, consultant PTB.

Subiectele esențiale discutate în cadrul primei zile de curs au fost următoarele:

  1. cerințe față de un Organism Național de Acreditare, stabilite prin Reg.(CE)765/2008;
  2. riscuri referitoare la imparțialitatea ONA, și căile de minimizare a acestora.

A doua parte a cursului se va desfășura mâine, 11.03.2022.

Read more...

Întrunire cu coordonatorii Proiectului implementat de Uniunea Europeană

În contextul implementării proiectului ”Support for structured policy dialogue, coordination of the implementation of the Association Agreement and  enhancement of the legal approximation process”, la 10 februarie Centrul Național de Acreditare MOLDAC a primit în vizită reprezentanții Proiectului - Dl. Primoz Vehar, liderul proiectului, dl. Vitomir Fister și dna Rodica Secrieru.
În cadrul discuției, ambele părți și-au prezentat activitatea, în rezultat fiind identificate sectoare în care ar putea fi create noi colaborări.
Reieșind din faptul, că MOLDAC urmează a fi supus evaluării paritare EA în februarie 2023, toate activitățile în cadrul proiectului urmează a fi îndreptate spre atingerea obiectivului major al MOLDAC - menținerea statutului de semnatar al Acordului de Recunoaștere Bilaterală cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare EA. Astfel, cu suportul Proiectului, MOLDAC va beneficia de suportul unui expert în efectuarea Auditului intern al sistemului de management MOLDAC - activitate planificată pentru perioada martie-mai 2022.
Read more...

Extinderea domeniului și locațiilor Laboratorului din cadrul I.P. ”Centrul Republican de Diagnostic Veterinar”

Începând cu 26 ianuarie 2022, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) și-a reînnoit accreditarea Laboratorului de Încercări, cu extinderea acreditării atât pentru alte 2 locații, cât și pentru o serie de metode de încercări specifice în domeniul său de activitate.

Astfel, sunt acreditate locațiile situate în:

  1. Municipiu Chișinău: Produse de origine animală, Sănătate animală, Produse cerealiere și alimentare
  2. Orașul Dondușeni: Produse de origine animală
  3. Orașul Drochia: Sănătate animală
Read more...

Ședință de lucru cu experți externi

În perioada 18-20 ianuarie se desfășoară evaluarea în scop de reînnoire a acreditării a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției al MAI.
În echipa de evaluare desemnată în acest scop, au fost invitați 3 experți judiciari din România - competenți în domeniile solicitate de CTCEJ.
Read more...

Ședința extraordinară a Asambleei Generale EA

Urmare a webinar-ului organizat la nivel ILAC/IAF, privind fuzionarea ILAC/IAF într-o organizație unică (detalii puteți citi în articolul MOLDAC disponibil aici), conducătorii Organismelor de Acreditare membre ale Cooperării Europene pentru Acreditare (EA) s-au întrunit într-o ședință extraordinară a Asambleei Generale, în vederea discutării detaliate a subiectelor abordate în cadrul webinar-ului respectiv.

Ședința s-a desfășurat la 17 decembrie 2021, în regim online. Pe ordinea de zi au fost puse două subiecte, ambele fiind de o importanță majoră pentru toate organismele de acreditare semnatare ale acordurilor de recunoaștere ILAC-IAF, și nu numai.

Primul subiect discutat ține de procesul de fuzionare a organizațiilor internaționale ILAC și IAF. O atenție sporită a fost acordată categoriilor de membri, inclusiv criteriilor care urmează a fi stabilite pentru fiecare categorie. În atenția organismelor de acreditare a fost transmis spre comentare un document, care conține o parte din Statutul organizației care urmează să fie creată. Documentul prevede aspecte ce țin de categoriile de membri, modalitatea de votare și structura organizatorică a noului organism. Președintele EA a menționat care aspecte trebuie considerate, și care articole necesită o atenție sporită din partea membrilor EA, astfel încât poziția EA să fie uniformă la nivel internațional.

Un alt subiect discutat a făcut referire la Baza de Date globală IAF CertSearch - lansată în primăvara anului 2019, pentru Organismele de Certificare Sisteme de Management (OCsm). IAF CertSearch reprezintă un instrument online, creat în scopul facilitării procesului de validare a certificărilor acreditate, în timp real. Reieșind din mai multe constrângeri identificate în timpul lansării acesteia, a fost necesară implicarea unui grup de lucru, creat pentru remedierea tuturor probelemelor identificate. Urmare a mai multor ședințe consecutive, a fost propusă schimbarea platformei pe care a fost inițial creată baza de date, cu includerea ulterioară a altor tipuri de organisme de certificare.

Read more...

ILAC/IAF Webinar – Construirea Noii Organizații Unice pentru Acreditare la nivel internațional

La 13 decembrie, în regim online, organizațiile internaționale pentru acreditare ILAC și IAF au întrunit peste 100 de reprezentanți ai Organismelor Naționale de Acreditare în cadrul unui webinar, organizat cu scopul de a explica detailat procesul de fuzionare a organizațiilor ILAC-IAF – proiect în plin proces de implementare.

În cadrul webinar-ului, reprezentanții părților interesate participante au avut posibilitatea de a adresa întrebări aferente atât etapelor de implementare a proiectului, cât și altor aspecte ce țin de:

  • modalitatea de re-semnare a Acordulurilor de recunoaștere cu membrii actuali ILAC și IAF;
  • categoriile de membri – modalitatea de determinare și criterii de eligibilitate;
  • votarea în cadrul organizației unice, precum și numirea în funcții de conducere (Președinte, Vice-președinte, Convenor etc.).

De asemenea, la nivelul conducerii ILAC/ IAF a fost pus în discuție subiectul aferent apartenenței unui ONA concomitent în cadrul a două organizații regionale. Acest lucru se consideră a fi oportun, doar în cazurile în care o organizație regională nu deține recunoaștere pentru toate schemele de acreditare pentru care ONA deține competență. În acest caz, ONA poate solicita recunoaștere în cadrul altei organizații regionale.

Un alt subiect discutat a făcut referire la categosria de obeservatori, și anume la faptul că fiecare entitate care tinde spre statutul de observator în cadrul organizației internaționale unice pentru acreditare trebuie să corespundă criteriilor stabilite pentru tipul de entitate la care pretinde (de exemplu, un observator din rândul Organismelor de Acreditare trebuie să corespundă cerințelor stabilite pentru un organism de acreditare.)

Read more...

Cooperarea Europeană pentru Acreditare EA A modificat Articolele de Asociere

Cooperarea Europeană pentru Acreditare (EA) este asociația recunoscută de Comisia Europeană drept infrastructura europeană pentru acreditare. În urma retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din UE (Brexit încheiat la 31 decembrie 2020), EA s-a confruntat cu problema, că Organismul de Acreditare din Marea Britanie (UKAS) nu mai îndeplinește criteriile de apartenență la EA - stabilite prin Articolele de Asociere (AoA), și, drept consecință, acesta ar trebui să părăsească EA.

Prin urmare, Adunarea Generală a decis în mai 2020 că UKAS va rămâne membru cu drepturi depline al EA până la 31 ianuarie 2022. În această perioadă de tranziție, EA urma să analizeze împreună cu UKAS rezultatele negocierilor dintre UE și Regatul Unit și apoi să revizuiască criteriile de apartenență la EA.

A urmat mai multe discuții și negocieri, care au avut loc atât în rândul Membrilor EA, cât și la nivelul Consiliului Europei, condițiile principale de aderare la EA fiind stabilite în documentul EA-1/17 S1 Criterii de Aderare. Drept urmare, în cadrul ședinței Asambleei Generale EA, desfășurată la 24 noiembrie 2021, a fost aprobată noua revizie a Articolelor de Asociere, care a fost făcută disponibilă public, și poate fi accesată aici. Pentru Organismul de Acreditare din Republica Moldova MOLDAC, revizuirea în cauză nu prezintă o modificare esențială a statutului în cadrul EA, însă potrivit noilor modificări, fiind Membru de categoria B, MOLDAC își poate înainta candidații săi la funcțiile de Președinte sau Vicepreședinte al Comitetelor tehnice EA, cu excepția Asambleei Generale (GA), a Consiliului Executiv, a Consiliului Acordului Multilateral (MAC) și a comitetului pentru Armonizare Orizontală (HHC).

Versiunea revizuită a Articolelor de Asociere EA a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2021.

Read more...

Ședință de lucru cu experți externi

Săptămâna aceasta, Centrul Național de Acreditare continuă evaluarea în scop de reînnoire cu extinderea domeniului de competență al Centrului de Cercetări și Încercări de Laborator din cadrul ICȘC ”INCERCOM” Î.S. - pentru evaluarea implementării cerințelor documentelor normative EN armonizate la Reglementarea tehnică cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcții.
În vederea asigurării unui nivel corespunzător de expertiză tehnică pentru domeniile solicitate, MOLDAC a invitat în echipa de evaluare 2 experți din cadrul Institutului de Cercetări pentru Echipamente și tehnologii în Construcții ICECON - România.
Read more...