Ședința Asambleei Generale și Ședințele Comitetelor IAF/ILAC 2023

Ședința Asambleei Generale și Ședințele Comitetelor IAF/ILAC 2023

Cooperarea Internațională pentru Acreditarea Laboratoarelor (ILAC) și Forumul Internațional pentru Acreditare (IAF), în perioada 6-15 noiembrie 2023, au desfășurat ședințele anuale ale Comitetelor Tehnice și ale Consiliilor de Specialitate în domeniul Acreditării – ședințe care au derulat în decursul a 10 zile consecutive și care s-au finalizat cu ședința Asambleei Generale IAF/ILAC, la data de 15 noiembrie 2023. În cadrul sesiunii, care s-a desfășurat la Montreal, Canada, a participat și Vicedirectorul MOLDAC – Dna Larisa NOVAC.

Fiecare dintre ședințele respective au cuprins un șir de subiecte de importanță majoră pentru Organismele Naționale de Acreditare – informații utile legate de fuziunea celor două organizații într-una care va acoperi toate domeniile de acreditare la nivel global.

Tradițional au fost puse în discuție, activitatea și deciziile comitetelor și grupurilor de lucru IAF/ILAC, precum și Organismelor de cooperare regională.

Unul din subiectele discutate a făcut referire la Baza de Date globală IAF CertSearch – lansată în primăvara anului 2019, pentru Organismele de Certificare Sisteme de Management (OCsm). IAF CertSearch reprezintă un instrument online, creat în scopul facilitării procesului de validare a certificărilor acreditate, dar care cu părere de rău nu și-a îndeplinit misiunea după cum a fost intenționat. Inteligența artificială va fi implementată și în lumea evaluării conformității cu noi standarde și scheme.

Au fost prezentate informații privind semnarea acordului ILAC MRA pentru un nou organism de cooperare regională Comunitatea Sud Africană de Dezvoltare în Acreditare (SADCA).  Aspecte importante și discuții au fost consacrate implementării versiunilor noi a standardelor, care să referă la evaluarea conformității și anume: ISO 15189, ISO/IEC 17043, trecerea de la ISO 14065 la ISO/IEC 17029, precum și datele actualizate privind revizuirea ISO/IEC 17020, ISO/IEC 17024, ISO/IEC 17067. Reprezentantul MOLDAC a participat la atelierul de lucru dedicat revizuirii ISO/IEC 17020, capitol ”Definiții”. Formarea unei Organizației Internaționale Unice de Acreditare va continua și în 2024 ca punct cheie în ordinea de zi a Comitetului Executiv Comun IAF/ILAC. Rezultatele vor fi prezentate la următoarea Adunare Generală Comună IAF/ILAC, pentru discuții și decizii ulterioare.

În final, discuțiile s-au referit la Planul strategic comun IAF/ILAC, care va fi finalizat si prezentat la următoarele ședințe ale comitetelor IAF/ILAC.

Următoarele ședințe anuale ale comitetelor IAF/ILAC vor avea loc la Berlin, Germania.

Share this post