Activități în cadrul proiectului PTB
Reprezentanții Centrului Național de Acreditare MOLDAC au participat la un curs de instruire dedicat evaluatorilor în formare, organizată on-line prin intermediul platformei ZOOM în data de 4 și 11 aprilie 2022. Cursul s-a axat pe cerințele standardului ISO/IEC 17025:2017, cu aplicarea acestuia în evaluarea laboratoarelor de încercări/ etalonări de către personalul Organismului de Acreditare.
Obiectivul primordial al acestei instruiri, a fost schimbul de experiență între evaluatorii Organismelor de Acreditare în ceea ce privește aprofundarea cunoștințelor și interpretarea cerințelor standardului ISO/IEC 17025:2017.
Printre cele mai importante subiecte discutate, se enumeră:
- cerințele standardului privind regula de decizie și declarații de conformitate,
- managementul riscului și aprobarea bazată pe risc.
Activitatea face parte din ansamblul de activități, organizate cu suportul Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementate de către Institutul Federal de Fizică și Metrologie din Germania (PTB), prin proiectul „Utilizarea asociațiilor regionale în țările Parteneriatului Estic în domeniul infrastructurii calității/ Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina”.