Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC
În perioada 26-28 martie 2024, în cadrul Centrului Național de Acreditare MOLDAC se desfășoară un curs de instruire cu genericul “Aplicarea cerințelor standardului SM EN ISO/IEC 17025:2018 „Cerinţe generale pentru competența laboratoarelor de încercări şi etalonări”. Cerințele documentelor EA, ILAC aplicabile. Formarea auditorilor interni în conformitate cu SM EN ISO 19011:2018 ,,Ghid pentru auditarea sistemelor de management”, pentru auditarea Sistemului de Management implementat conform SM EN ISO/IEC 17025:2018”.
La instruire participă 26 de persoane, reprezentanți din cadrul laboratoarelor de încercări si laboratoarelor de etalonări acreditate la cerințele ISO/IEC 17025, dar si din cadrul laboratoarelor care planifică să implementeze un SM conform acestui standard.
Formatorii cursului sunt, Evaluatori Șefi MOLDAC cu competență și experiență vastă pentru schema de acreditare data: Larisa BOBOC, Petru COVRIG și Rodica GONCEAR.
Conform ordinii de zi, vor fi abordate următoarelor subiecte:
- documentele MOLDAC aplicabile laboratoarelor de încercări/etalonări;
- prezentarea cerințelor standardului SM EN ISO/IEC 17025:2018;
- documente EA, ILAC aplicabile laboratoarelor de încercări/etalonări;
- cerințele standardului SM EN ISO 19011:2018;
- activități practice, ce țin de auditarea SM in laboratoare de încercări/etalonări (planificare, efectuarea auditului, tratarea NC, etc.)
Prin urmare, sperăm ca acest curs va ajuta participanții sa implementeze și sa mențină un SM in conformitate cu cerințele standardului ISO/IEC 17025:2018, astfel ca apoi sa poată demonstra competentă și imparțialitate in activitățile desfășurate, iar rapoartele de încercări/etalonări emise sa fie recunoscute atât la nivel național cât şi internaţional.
Pentru înscriere la cursurile de instruire organizate de MOLDAC accesați aici.