Lansarea Global Accreditation Cooperation Incorporated – unica organizație internațională de acreditare

Global Accreditation Cooperation Incorporated funcționează începând cu 1 ianuarie 2026, reunind activitățile International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) și International Accreditation Forum (IAF) și lansând propriul Acord Multilateral de Recunoaștere (MRA).
Prin unificarea celor două organizații internaționale, sistemul de acreditare devine mai simplu, mai eficient și mai ușor de utilizat, reducând duplicarea eforturilor și armonizând politicile și procedurile între sectoare și granițe. Devine unica organizație internațională de acreditare care furnizează încredere în competența și integritatea laboratoarelor, organismelor de certificare, inspecție și validare/verificare la nivel mondial, unificând rolurile IAF și ILAC.
Beneficii principale:
- O singură organizație și un singur cadru de guvernanță
- Un singur Acord Multilateral de Recunoaștere (MRA) pentru recunoașterea reciprocă a rezultatelor de evaluare a conformității acreditate
Acronimul și logo-ul organizației vor fi lansate în aprilie 2026, oferind acces la informații oficiale și detalii despre Acordul Multilateral de Recunoaștere (MRA).
MOLDAC este membru cu drepturi depline al Global Accreditation Cooperation Incorporated din octombrie 2025. Organizația reunește în prezent 111 membri cu drepturi depline și 37 de membri din rândul părților interesate.
Perioada de tranziție – informații importante:
Pentru autorități de reglementare, mediul de afaceri și consumatori
- rezultatele testărilor și certificatele emise de organismele de evaluare a conformității acreditate vor fi acceptate la nivel internațional, consolidând încrederea globală pentru o lume mai bună și asigurând că acreditarea rămâne un instrument solid pentru recunoașterea reciprocă.
Pentru OEC-urile acreditate de MOLDAC
- Fără întreruperi în activitate: MOLDAC își continuă activitatea normală pe perioada tranziției.
- Continuitatea recunoașterii: Acreditările existente emise de MOLDAC în baza ILAC MRA și/sau IAF MLA vor continua să fie recunoscute pe măsură ce se face tranziția către MRA Global Accreditation Cooperation Incorporated.
- Utilizarea mărcilor combinate: OEC-urile acreditate de MOLDAC pot folosi marca combinată ILAC MRA – MOLDAC și IAF MLA – MOLDAC, conform Acordului pentru utilizarea mărcilor combinate, până la adoptarea completă a noii mărci Global Accreditation Cooperation Incorporated și a modificărilor documentelor SM MOLDAC.
Despre Global Accreditation Cooperation Incorporated
Organizația non-profit, înregistrată în Noua Zeelandă (6 decembrie 2024), reunește organisme de acreditare, părți interesate și organisme regionale de cooperare pentru a opera un singur Acord Multilateral de Recunoaștere global, susținând acceptarea internațională a rezultatelor de evaluare a conformității acreditate.
Pentru detalii și resurse suplimentare:
- Aflați mai multe: https://lnkd.in/gk7R2_-H
- Website: Site-ul complet, cu branding oficial, inclusiv acronimul și logo-ul, va fi lansat în aprilie 2026: https://lnkd.in/gy8GRw3b



