Ședința Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare (EA GA)

Ședința Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare (EA GA)

În perioada 22-23 mai 2024, Directorul MOLDAC Dl Iurie FRIPTULEAC a participat la cea de-a 55-a Ședință a Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare.  Ședința s-a desfășurat în orașul Bruges, Belgia și a întrunit peste 81 de participanți, reprezentanți ai Organismelor de Acreditare (NAB), Consiliul consultativ EA, Consiliul Managementului Tehnic, Comisiei UE/EFTA și alte părți interesate.

În cadrul ședinței curente au fost aleși Președintele și Vicepreședintele EA, membrii Comitetului Executiv și membrii Consiliului de Management Tehnic pentru un mandat de doi ani, începând cu 1 ianuarie 2025.

Asambleea Generală în calitatea sa de organ structural superior a EA, a audiat raportul financiar, raportul Consiliului consultativ, rapoartele de activitate a comitetelor tehnice de specialitate, a fost aprobat bugetul EA pentru anul 2025.

Alte subiecte importante, abordate în cadrul ședinței, au fost:

  • Aspecte legate de fuzionarea organizațiilor internaționale ILAC și IAF și formarea unei Organizații Internaționale Unice pentru Acreditare (GLOBAC), planul de activitate și strategiile de dezvoltare;
  • S-au discutat propunerile TFG pentru ședințele EA care vor avea loc, începând cu anul 2026, și anume organizarea ședințelor comune: EA GA și MAC; Comitetele tehnice CC și IC; Comitetul tehnic LC și WG Health Care iar ședința Comitetul HHC să fie organizată separat;
  • Provocările și schimb de practice privind utilizarea CertSearch, care este o bază de date globală unde se regăsesc toate informațiile despre certificările OCsms și OCsmsa acreditate;
  • În baza avizului Comitetului pentru armonizare orizontală, Asambleea Generală a aprobat un șir de decizii a fost constituit grupul de lucru pentru revizuirea EA-2/17 M: “Acreditarea în scop de notificare” și a documentului EA-3/01 M: EA Conditions for the Use of Accreditation Symbols, Logos and other Claims of Accreditation and Reference to the EA MLA Signatory,
  • S-a discutat necesitatea înregistrării EA MLA Mark în tările membre EA;
  • Informații despre strategia de comunicare și planul de dezvoltare EA pentru anul 2025;

În cadrul EA GA a avut loc ședința C-level a conducătorilor Organismelor de Acreditare din țările membre EA, unde au fost discutate un șir de probleme de interes comun, și anume: cum OEC-urile din țările cu un nivel ridicat de risc să facă față situațiilor, totodată au fost analizate studii de caz legate de riscuri reputaționale.

S-a stabilit că următoarea ședință a Asambleei Generale se va desfășura în Portugalia, în perioada 20-21 noiembrie 2024.

Pentru a face cunoștință mai detaliat cu rezoluțiile ședinței EA GA, accesați aici.

Share this post