Semnarea acordului de colaborare între Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova
Un acord de colaborare între Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost încheiat, astăzi 02.09.2022.
Acordul are scopul promovării unui parteneriat durabil, în scopul eficientizării transpunerii în practică a prevederilor legislației naționale aplicabile domeniului de acreditare şi de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor, precum şi a prevederilor ce țin de evaluarea conformității şi de plasarea produselor pe piață
Prin semnarea acordului, instituțiile si-au stabilit drept obiectiv consolidarea eforturilor pentru creșterea competitivității produselor în contextul globalizării piețelor, contribuirea la libera circulație a produselor din Republica Moldova pe piețele europene şi internaționale, respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor.