Prima ședință a membrilor Rețelei Comunicatorilor (EA Communication Network)

Prima ședință a membrilor Rețelei Comunicatorilor (EA Communication Network)

Colaboratorii MOLDAC, Ilona DUȘENCO Responsabil Relații Internaționale și Alina MATOȘA Responsabil Comunicare, la data de 3 aprilie 2024, au participat la prima ședință a Rețelei Comunicatorilor.

Prin decizia Asambleei Generale din data de 21.10.2023, Comitetul de Comunicare EA a fost reorganizat în  Rețeaua Comunicatorilor,  fiind platforma  comunicatorilor din cadrul ONA membre EA și a părților interesante cu scop de schimb de experiență și bune practici pe subiecte aferente activităților de acreditare.

Evenimentul s-a desfășurat în format online și a întrunit circa 40 de reprezentanți ai Organismelor Naționale de Acreditare membre EA și alte părți interesate.

În debutul ședinței, președintele Rețelei Comunicatorilor, Ömer KARAVELİOĞLU (TURKAK), a prezentat strategiile majore de activitate a rețelei, care va asigura comunicarea între Organismele Naționale de Acreditare membre EA cât și în raport cu părțile interesate, în atingerea obiectivelor EA.

În cadrul evenimentului conform ordinii de zi, au fost discutate următoarele subiecte:

  • formarea unui grup de lucru TFG, care va activa în suportul președintelui pe subiecte organizatorice și creare de conținut pentru evenimente și ședințe;
  • discuții, analize și concluzii legate de posibilitatea derulării evenimentelor consacrate Zilei Mondiale a Acreditării #WAD2024 și prezentarea strategiilor majore ILAC/IAF pentru #WAD2024, celebrată anual pe 9 iunie;
  • soluții pentru utilizarea eficientă a inteligenței artificiale, instrumentelor și aplicațiilor pentru creare de conținut;
  • încurajarea utilizării platformei comunicatorilor la nivel ILAC/IAF - ASANA;
  • prezentarea informațiilor statistice ce vizează utilizarea saitului EA și a platformelor sociale.

Următoarea ședință va fi organizată în perioada 16-17 octombrie 2024, in orașul Istanbul, Turcia.

Read more...

Acreditarea Laboratorului de Încercări din cadrul “TOPCONSTRUCT BNN” SRL

MOLDAC, confirmă faptul că Laboratorul de Încercări din cadrul “TOPCONSTRUCT BNN” SRL, satisface cerinţele standardului internațional ISO/IEC 17025 şi este competent să efectueze încercările materialelor de construcție,  definite în Anexa la Certificatul de Acreditare. Astfel, familia laboratoarelor de încercări acreditate de către MOLDAC s-a mărit cu încă un membru.

Acreditarea este un mijloc excelent de furnizare a încrederii, pentru mediul de afaceri și consumatori, în competența și imparțialitatea activităților acreditate.

Certificatul de Acreditare și Anexa la Certificatul de Acreditare care conține încercările de laborator, pentru care laboratorul este acreditat le puteți vizualiza accesând aici.

MOLDAC, exprimă felicitări pentru rezultatele obținute dorindu-vă mari succese în continuare!

Read more...

Ședința Comitetului EA pentru Laboratoare

În perioada 27- 28 martie 2024, doamna Natalia ȘAPOVAL Șefa Direcției Acreditare Laboratoare din cadrul MOLDAC, a participat în cadrul celei de-a  47-a ședință a Comitetului EA pentru Laboratoare (EA Laboratory Committee).

Evenimentul s-a desfășurat în orașul Roma, Italia și a întrunit peste 80 de participanți, reprezentanți din cadrul Organismelor Naționale de Acreditare (NAB) cât și alte părți interesate (Eurolab, Eurachem, EDQM, EURAMET, EEE PR WG, etc).

În cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte, printre cele mai importante fiind:

  • necesitatea elaborării Ghidului pentru acreditarea eșantionării cât și a Ghidului referitor la flexibil scop pentru furnizorii de încercări de competență;
  • revizuirea documentului INF EA-4/23 „Evaluarea și acreditarea opiniilor și interpretărilor” utilizând ISO/IEC ” 17025;
  • raportarea conducătorilor grupurilor de lucru (TN Food and Feed, Health and CarCare,  Environment, Calibration, PTP/RMP, TFG Biobanking, EEE PT WG, etc)  despre activitatea desfășurată în perioada de la ultimul comitet.

S-a stabilit că următoarea ședință a Comitetului EA pentru Laboratoare se va desfășura în orașul Brussels, Belgia în septembrie 2024.

Read more...

Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

În perioada 26-28 martie 2024, în cadrul Centrului Național de Acreditare MOLDAC se desfășoară un curs de instruire cu genericul “Aplicarea cerințelor standardului SM EN ISO/IEC 17025:2018 „Cerinţe generale pentru competența laboratoarelor de încercări şi etalonări”. Cerințele documentelor EA, ILAC aplicabile. Formarea auditorilor interni în conformitate cu SM EN ISO 19011:2018 ,,Ghid pentru auditarea sistemelor de management”, pentru auditarea Sistemului de Management implementat conform SM EN ISO/IEC 17025:2018”.

La instruire participă 26 de persoane, reprezentanți din cadrul laboratoarelor de încercări si laboratoarelor de etalonări acreditate la cerințele ISO/IEC 17025, dar si din cadrul laboratoarelor care planifică să implementeze un SM conform acestui standard.

Formatorii cursului sunt, Evaluatori Șefi MOLDAC cu competență și experiență vastă pentru schema de acreditare data: Larisa BOBOC, Petru COVRIG și Rodica GONCEAR.

Conform ordinii de zi, vor fi abordate următoarelor subiecte:

  • documentele MOLDAC aplicabile laboratoarelor de încercări/etalonări;
  • prezentarea cerințelor standardului SM EN ISO/IEC 17025:2018;
  • documente EA, ILAC aplicabile laboratoarelor de încercări/etalonări;
  • cerințele standardului SM EN ISO 19011:2018;
  • activități practice, ce țin de auditarea SM in laboratoare de încercări/etalonări (planificare, efectuarea auditului, tratarea NC, etc.)

Prin urmare, sperăm ca acest curs va ajuta participanții sa implementeze și sa mențină un SM in conformitate cu cerințele standardului ISO/IEC 17025:2018, astfel ca apoi sa poată demonstra competentă și imparțialitate in activitățile desfășurate, iar rapoartele de încercări/etalonări emise sa fie recunoscute atât la nivel național cât şi internaţional.

Pentru înscriere la cursurile de instruire organizate de MOLDAC accesați aici.

Read more...

Vizita de lucru a expertului Tibor CZOCHER

Referențialul EuropeAid/139112/DH/SER/MD

În perioada 25.03.2024-29.03.2024, domnul Tibor CZOCHER expert în domeniul acreditării (Slovacia), se află în vizită de lucru la MOLDAC, în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană “Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”.

În cadrul proiectului, MOLDAC va beneficia de asistență de consultanță, bazată pe cele mai bune practici UE, și anume:

  • activități de optimizare a sistemului de management MOLDAC;
  • elaborarea unui concept de design pentru digitalizarea sistemului de management MOLDAC și al proceselor de acreditare;
  • implementarea cerințelor EA-2/17 M:2020 “EA Document on Accreditation for Notification Purposes”;
  • implementarea domeniilor flexibile pentru laboratoare medicale;
  • precum și alte activități ce vor duce la îmbunătățirea activității MOLDAC.

Reamintim că proiectul dat este finanțat de către UE, cu o durată de cinci ani și care vizează consolidarea capacităților Guvernului Republicii Moldova și ale altor instituții naționale cheie în implementarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. Printre instituțiile beneficiare de asistență prin intermediul proiectului dat este și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC).

Următoarea vizită a expertului este planificată pentru a doua jumătate a lunii mai, anul curent.

Read more...

Ședința Comitetului pentru Certificare (EA CC)

Sesiunea de primăvară a Comitetelor EA continuă....

Astfel, în perioada 20-21 martie 2024, în orașul București, România s-a desfășurat cea de-a 47-a Ședință a Comitetului de Certificare EA (EA Certification Committee). Evenimentul s-a desfășurat în România, orașul București și a întrunit peste 70 de persoane, reprezentanți ai Organismelor de Acreditare (NAB) și alte părți interesate.

Centrul Național de Acreditare (MOLDAC) a fost reprezentat de către dna Natalia MIHĂESCU – Șefa Direcției Acreditare Organisme de Certificare și Inspecții și dna Irina RUSU Evaluator Șef MOLDAC.

Conform agendei, în prima zi a fost organizat un Workshop comun pentru membrii Comitetului pentru Certificare (EA CC) & membrii Comitetului pentru Inspecții (EA IC). În cadrul căruia s-a discutat standardul internațional ISO/IEC 17029 “Evaluarea conformității. Principii generale și cerințe pentru organismele de validare și verificare” care conține principiile și cerințele generale pentru furnizarea imparțială, competentă și consecventă de activități de validare și verificare de către Organismele de Evaluare a Conformității care le efectuează. Standardul conține cerințe importanta atât pentru Organismele de Certificare cât și pentru Organismele de Inspecții.

Ziua a doua, a fost planificată pentru subiecte și discuții aprofundate, ce țin de competența EA CC, și anume:

  • Aprobarea documentului de îndrumare privind transferul de certificate, conform ISO/IEC 17024;
  • Abordarea unică a problemelor pe arena internațională, conform EA Strategy 2025 (One Voice), și anume crearea unui grup de lucru care va reprezenta poziția EA în intranetul IAF
  • revizuirea unor documente de importanță majoră pentru organismele de certificare: IAF MD 12          IAF MD 15       IAF MD16       IAF MD 17
  • adoptarea documentelor IAF MD 6,  IAF MD 7IAF MD 28

Următoarea ședință a fost planificată pentru 24-25 septembrie 2024 și va avea loc în Brussels.

Read more...

Ședința Comitetului pentru Inspecții (EA CI)

În perioada 19-20 martie 2024,  s-a desfășurat cea de-a 47-a ședință a Comitetului de Inspecții (EA IC). Evenimentul s-a desfășurat în orașul București, România și a întrunit peste 70 de participanți, reprezentanți ai Organismelor de Acreditare (NAB) și alte părți interesate.

Organismul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost reprezentat de către evaluatorii șefi cu competență pentru domeniul inspecție Ana PAVILESCU și Petru COVRIG.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție mai multe subiecte din domeniul activităților de inspecție. Printre cele mai importante fiind:

  • cerințele standardului de referință ISO/IEC 17020 legate de imparțialitate și independență;
  • implementarea unui sistem de management al calității pentru investigarea scenei crimei;
  • acte de reglementare privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective;
  • verificarea Tehnologiilor de Mediu, care pot contribui la creşterea eficienței resurselor, identificând alternative mai curate faţă de tehnologiile actuale şi introducând alte măsuri pentru atenuarea şi prevederea efectelor activităţii umane asupra mediului;
  • Politica ILAC P9:01/2024 privind aplicarea în activitatea organismelor de inspecție care desfășoară activități de inspecție cu efectuarea măsurărilor.

În cadrul întrunirii a fost organizat un atelier de lucru/workshop, care a cuprins subiecte ce țin de activitățile de validare/verificare conform standardului ISO/IEC 17029 ca instrument CASCO. Activități de validare/verificare ca etape în cadrul procesului de evaluare a conformității conform standardelor din seria ISO/IEC 17000, de exemplu de încercări, inspecție sau certificare.

Read more...

Reuniunea regională a țărilor membre ale Acordului de Liber Schimb Central-European (CEFTA)

În perioada 19-20.03.2024, Responsabil Sistem de Management din cadrul MOLDAC dna. Aliona GUȚUL, a participat la reuniunea regională a țărilor membre ale Acordului de Liber Schimb Central-European (CEFTA), realizată de către proiectul "EU4 Business: Sprijin pentru integrarea economică regională". Evenimentul a avut loc în capitala Macedoniei de Nord – orașul Skopje și a fost organizat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul Comisiei Europene și Ministerului Federal German de Integrare Economică Regională (BMZ).

Obiectivul primordial al proiectului este de a oferi un suport țărilor membre CEFTA (Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Albania, Republica Moldova, Macedonia de nord, Muntenegru și Serbia) în consolidarea aspectelor esențiale ce țin de infrastructura calității în conformitate cu acquis-ul european, de stimulare a liberei circulații a mărfurilor industriale pentru a asigura o concurență loială dar și de a proteja consumatorul final.

În cadrul întrevederii experții internaționali Mrs. Merih Malmqvist Nilsson și Mrs. Emilia Bratoz au prezentat constatările, asemănările și recomandările cadrului legislativ european, procedurile de evaluare și practicile instituțiilor din domeniul infrastructurii calității naționale (metrologie, standardizare, acreditare, supraveghere a pieței) privind sectorul produselor de construcție.

Cu suportul experților locali și internaționali, a fost realizat un sondaj, cu scopul de a aduna informații valoroase despre pregătirea instituțiilor naționale din domeniul infrastructurii calității în ceea ce privește aplicarea procedurilor de evaluare a conformității pentru produsele de construcție în conformitate cu Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții (CPR).

Din partea Republicii Moldova în procesul de colectare a informațiilor a participat evaluatorul tehnic MOLDAC Dl Anatol GUZUN.

Spre final, au fost organizate grupuri de lucru, în cadrul cărora participanții au discutat despre prioritățile identificate și propunerile concrete reieșind din informațiile colectate în urma sondajului.

Acestea, vor fi utilizate pentru elaborarea unui plan de acțiuni pentru consolidarea capacităților instituțiilor din domeniul infrastructurii calității, în scopul cooperării și recunoașterii reciproce a rezultatelor evaluării conformității produselor de construcție în cadrul țărilor CEFTA.

Read more...

Ședința grupului de lucru la nivel ILAC/IAF a experților în domeniul comunicării

Astăzi la data de 19.03.2024, doamna Alina MATOȘA, responsabil comunicare din cadrul MOLDAC, a participat în cadrul grupului de lucru la nivel ILAC/IAF a experților în domeniul comunicării, care s-a desfășurat online, prin intermediul platformei ZOOM.

Evenimentul a fost moderat de către  Veronica RAMIREZ și Brahim HOULA.

Activitatea s-a axat pe discuții  legate de planificarea evenimentelor consacrate Zilei Mondiale a Acreditării  #WAD2024, celebrată anual pe 9 iunie. Strategiile majore ILAC/IAF în domeniul comunicării pentru ziua Acreditării sunt: elaborarea posterului, broșurii și videoului promoțional.

În cadrul ședinței, au fost discutate mai multe subiecte legate de modul de organizare și gestionare a procesului de comunicare atât în cadrul ILAC/IAF, cât și în cadrul Organismelor de Acreditare membre, și anume: mecanismele din spatele deciziei de a alege o platformă sau alta pentru a furniza anumite tipuri de mesaje și utilizarea mijloacelor creative de comunicare.

Alt aspect abordat a fost legat de fuzionarea organizațiilor internaționale ILAC și IAF – în scopul formării unei Organizații Internaționale Unice pentru Acreditare (GLOBAC) și adoptarea unei strategii de rebrending.

Reieșind din faptul că, Ziua Mondială a Acreditării face referire la un spectru larg de subiecte cu impact asupra economiei naționale, MOLDAC urmează să dezvolte o agendă amplă dedicată acestui eveniment, astfel încât să putem aduna reprezentanții tuturor părților interesate în jurul unei mese rotunde, pentru a discuta subiectele care sunt importante pentru Republica Moldova.

Următoarea întrunire în cadrul Sesiunii Intermediare a ședințelor ILAC/ IAF, este planificată pentru data de 17 aprilie 2024.

Read more...

Instruire în domeniul aplicării noii Legi privind accesul la informațiile de interes public

La data de 12 martie 2024, Alina MATOȘA specialist principal MOLDAC, a participat la instruirea organizată de către Cancelaria de stat în parteneriat cu Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, în cadrul proiectului “Susținerea pluralismului media și a libertății de exprimare în Republica Moldova”, cu genericul Implementarea Legii nr.148/2023 privind accesul la informațiile de interes public.

Formatorii cursului de instruire: Victor Kalughin, Dawid Szescito.

Participanții la instruire au analizat principalele modificări a Legii 148/2023 privind accesul la informații de interes public, printre care: extinderea listei subiecților care sunt furnizorii de informații, reglementarea temeiurilor legale în baza cărora poate fi limitat accesul la informațiile de interes public, instituirea registrului cererilor, precum și excluderea obligației de a semna electronic sau olograf solicitările de informații.

MOLDAC fiind deținător de informații de interes public și bazându-se pe principiul transparenței proactive, face disponibilă pe pagina web a instituției https://acreditare.md informații de interes public, actualizate și ajustate conform cerințelor Legii nr.148/2023 privind accesul la informațiile de interes public.

Read more...