Curs de instruire privind cerinețele ISO 15189

Curs de instruire privind cerinețele ISO 15189

În perioada 18-19 mai, colaboratorii MOLDAC au participat la un curs de instruire, destinat evaluatorilor începători și/sau cu experiență, privind implementarea cerințelor standardului ISO 15189, în vederea evaluării Laboratoarelor Medicale.

Cursul s-a desfășurat în regim online, fiind organizat în cadrul Proiectului pentru țările Parteneriatului Estic, susținut de PTB (Germania). Pe parcursul celor două zile de curs, lectorul – dl. Uwe Zimmermann  (Germania) – a prezentat o informație generală privind acreditarea Laboratoarelor Medicale în Germania, fiind evaluator șef și evaluator la nivel EA pentru acest domeniu de mai bine de 10 ani.

În prima parte a cursului, reprezentanții tuturor țărilor participante (Azerbaijan, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) au prezentat o scurtă informație privind implementarea schemei de acreditare pentru laboratoarele medicale.

În special, lectorul s-a axat pe următoarele aspecte:

  • Asigurarea trasabilității metrologice în Laboratoarele Medicale,
  • Frecvența de participare în teste de competență,
  • Domeniile flexibile pentru Laboratoarele medicale.

După mai multe informații teoretice prezentate de lector, în cea de-a doua parte a cursului, au fost analizate un șir de studii de caz bazate pe neconformitățile identificate de evaluatorii șefi din Germania, asupra cărora participanții și-au exprimat poziția și le-au clasificat în Neconformități critice/majore, comentarii sau conformare cu standardul de referință.

Share this post