Evenimente

Pe 12 februarie 2025, Natalia ȘAPOVAL, Larisa BOBOC, Natalia MIHĂESCU, Rodica GONCEAR Evaluatori Șefi MOLDAC, au participat la un atelier dedicat Rețelei Europene de Metrologie pentru Alimente Sigure și Durabile, eveniment important pentru promovarea siguranței alimentare și durabilității în Europa. Atelierul a pus accent pe utilizarea unor abordări inovatoare în metrologie, cu rol în a sprijini îmbunătățirea siguranței alimentelor prin metode precise de măsurare, materiale de referință certificate și metodologii de durabilitate.

Printre speakerii evenimentului s-au numărat Andrea Mario Rossi și Chiara Portesi, experți cu renume, care au prezentat soluții pentru abordarea provocărilor în domeniul siguranței alimentelor și al ambalajelor durabile, precum și evaluarea riscurilor asociate substanțelor adăugate neintenționat (NIAS) în materialele de contact cu alimentele.

De asemenea, Enrico Nieddu a discutat despre reglementările privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), subliniind necesitatea unor abordări analitice bine direcționate pentru combaterea contaminării cu PFAS și gestionarea complexității reciclării ambalajelor alimentare.

Spre final, a avut loc o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, unde participanții au discutat teme esențiale precum validarea biotestelor in vitro și dezvoltarea de biblioteci pentru substanțele NIAS. Michele Suman a prezentat o metodă analitică inovatoare pentru măsurarea migrației plastifianților din ambalajele alimentare, demonstrând eficiența acesteia printr-un studiu de caz.

Colaborarea cu părțile interesate este esențială pentru crearea unui lanț de aprovizionare mai sigur și mai durabil, iar MOLDAC rămâne un pilon important în acest proces.

MOLDAC își reafirmă angajamentul constant față de implementarea și dezvoltarea standardelor ce contribuie la siguranță și durabilitate.

Read more...

IAF/ILAC Communications Network

Pe 11 februarie 2025, Alina Matoșa, Responsabil Comunicare în cadrul Centrului Național de Acreditare (MOLDAC), a participat la ședința grupului de lucru ILAC/IAF al experților în domeniul comunicării. Aceasta a fost prima ședință moderată de către Marcus Long, în calitate de președinte al Comitetului pentru Marketing și Comunicare la nivel IAF.

Evenimentul, s-a desfășurat online pe platforma ZOOM și a reunit peste 43 de experți în comunicare din cadrul Organismelor Naționale de Acreditare semnatare ale acordurilor de recunoaștere ILAC-MRA și IAF-MLA.

Anul acesta genericul #WAD2025 este Empowering Small and Medium Enterprises (SMEs), și are scopul de a sublinia importanța IMM-urilor pentru economia globală, prin promovarea inovației, crearea locurilor de muncă și susținerea comunității locale. Iar acreditarea conferă încredere în conformitatea proceselor, produselor și serviciilor oferite de către IMM cu standardele internaționale.

Discuțiile s-au concentrat pe două subiecte principale:

  • Planificarea evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Acreditării #WAD2025, ce se celebrează anual pe 9 iunie. Printre strategiile de comunicare ILAC/IAF pentru această zi se numără realizarea posterului, broșurii și videoclipului promoțional.
  • Identificarea planurilor strategice de comunicare pentru 2025 și prezentarea realizărilor în domeniul comunicării ale Organismelor de Cooperare Regională Recunoscute.

Printre subiectele abordate s-au aflat: digitalizarea, sustenabilitatea acreditării, dialogul activ cu mediul de afaceri și armonizarea legislației. De asemenea, au fost discutate strategii pentru creșterea numărului de urmăritori pe rețelele sociale, inclusiv recomandarea de a crea canale YouTube pentru ONA, în special pentru organizațiile cu resurse financiare limitate, care pot utiliza instrumente AI pentru promovare.

Participarea MOLDAC la aceste discuții este esențială pentru alinierea MOLDAC la cele mai bune practici internaționale în domeniul comunicării și va contribui direct la îmbunătățirea vizibilității și promovării acreditării în rândul publicului țintă, inclusiv în rândul mediului de afaceri și al autorităților.

Read more...

MOLDAC a participat la ședința intermediară online a Proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS

Chișinău, 28 ianuarie 2025 – La data de 28 ianuarie 2025, colaboratorii MOLDAC au participat activ la o ședință intermediară online a proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS, dedicat armonizării standardelor europene în legislația națională a Republicii Moldova, în domeniul stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice.

Evenimentul a avut ca scop principal evaluarea progresului în implementarea proiectului și stabilirea obiectivelor și sarcinilor viitoare. Reprezentanții MOLDAC au discutat despre etapele realizate până în prezent și au contribuit la definirea direcțiilor de dezvoltare ulterioare, subliniind importanța alinierea reglementărilor naționale la standardele europene.

Obiectivele proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS se concentrează pe modernizarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice din Republica Moldova, crearea unui sistem de control metrologic fiabil și eficient, precum și asigurarea conformității cu reglementările europene.

Un moment important al ședinței a fost diseminarea a două note analitice esențiale pentru dezvoltarea continuă a proiectului: „Increase Trust in Calculations of Greenhouse Gas Emissions”. Aceste documente analizează metodele de calcul și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră, oferind soluții pentru creșterea transparenței și încrederii în evaluările de mediu.

Prin participarea activă la acest proiect, MOLDAC face pași importanți spre integrarea în comunitatea europeană și sprijină crearea unei rețele de stații de încărcare moderne, eficiente și durabile pentru vehicule electrice în Moldova.

Read more...

CABUREK Talks 2025: Un succes remarcabil în digitalizarea Infrastructurii de Calitate

Pe 20 ianuarie 2025, colaboratorii MOLDAC au participat la ședința online „CABUREK Talks”, organizată în cadrul Proiectului „Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic” (PTB), cu un focus pe digitalizarea Infrastructurii de Calitate (QI). Evenimentul a adunat profesioniști și experți din întreaga lume pentru a discuta provocările actuale și viitoare ale digitalizării în domeniul QI.

Evenimentele „CABUREK Talks”, au fost lansate în anul 2024, reprezentând o platformă valoroasă de învățare și schimb de idei. Fiecare ediție include o prezentare susținută de un expert din domeniu, urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Participanții sunt încurajați să adreseze întrebări prin chat, ceea ce contribuie la un dialog deschis și constructiv despre subiectele discutate.

Evenimentul din ianuarie a abordat tematici relevante și actuale legate de digitalizarea infrastructurii de calitate, evidențiind importanța adoptării tehnologiilor digitale pentru îmbunătățirea eficienței și transparenței proceselor deacreditare și standardizare. Speakerii au discutat despre soluții inovative, precum utilizarea platformelor digitale pentru managementul datelor și integrarea sistemelor de măsurare inteligente.

„CABUREK Talks” continuă să adune profesioniști din diverse domenii pentru a analiza provocările și soluțiile inovative în digitalizarea infrastructurii de calitate, oferind un cadru de învățare și colaborare pentru cei care activează în acest sector crucial.

Participarea la aceste evenimente reprezintă o oportunitate pentru a dezvolta o strategie de digitalizare si a analiza punctele forte în vederea implementării ei.

Read more...

Acreditarea Laboratorului de Încercări Geotehnice din cadrul firmei științifice de producție SRL Universinj

MOLDAC, confirmă faptul că Laboratorul de Încercări Geotehnice din cadrul firmei științifice de producție „Universinj” SRL îndeplinește cerințele standardului internațional ISO/IEC 17025 și este competent să efectueze încercările geotehnice definite în Anexa la Certificatul de Acreditare.

Acreditarea este un mijloc excelent de furnizare a competenței și imparțialității laboratorului dat în realizarea activităților acreditate, consolidând încrederea atât în rândul autorităților, cât și în mediul de afaceri privat. Acreditarea garantează furnizarea de rezultate precise, fiabile și conforme cu cerințele internaționale.

Certificatul de Acreditare și Anexa la Certificatul de Acreditare, care conține încercările de laborator, pentru care laboratorul este acreditat , sunt disponibile pentru vizualizare accesând aici.

MOLDAC adresează cele mai sincere felicitări echipei Universinj SRL pentru această realizare importantă urându-Vă mult succes în continuare!

Read more...

Ședință a Consiliului de Acreditare

Astăzi 24.12.2024 în incinta sediului MOLDAC a avut loc ședința Consiliului de Acreditare, în cadrul căreia au fost discutate și adoptate o serie de modificări și actualizări esențiale ce vizează domeniul acreditării din Republica Moldova.
Ședința a fost deschisă de către Directorul MOLDAC, care a oferit un mesaj de bun venit și a prezentat informația referitor la activitatea MOLDAC în perioada anului 2024 și planurile de activitate pentru 2025.

Un punct important pe ordinea de zi a fost informarea privind actualizarea componenței nominale a Consiliului de Acreditare, precum și alegerea, prin vot deschis, a Vicepreședintelui Consiliului de Acreditare. În calitate de Vicepreședinte a fost ales dl Anatolie GUZUN (Șef direcție evaluarea conformității produselor, ANRCETI).

Un alt subiect major a fost avizarea și aprobarea modificărilor operate în documentele MOLDAC, care reflectă actualizările din cadrul organizațiilor internaționale de acreditare EA, ILAC și IAF. Printre proiectele avizate de către Consiliul de Acreditare au fost:
• Politicile MOLDAC, cod PM, ediția 20
• Subdomeniile metrologice pentru laboratoarele de etalonare (Anexa la P-02, cod PM-A-1.1, ed.4)
• Regulile de Acreditare, cod RA, ediția 22
• Lista mapelor de documente pentru OEC (Anexa 2 la RA, ed.8)

Discuții și propuneri suplimentare
În cadrul ședinței, a fost discutată activitatea anuală a MOLDAC, evidențiind realizările semnificative și progresele înregistrate în domeniul acreditării. MOLDAC și-a reafirmat angajamentul față de cerințele europene și internaționale, consolidându-și poziția ca un factor esențial în asigurarea calității și transparenței în domeniul acreditării din Republica Moldova.

MOLDAC contribuie activ la dezvoltarea domeniului de acreditare în Republica Moldova și își reafirmă angajamentul față de cerințele europene și internaționale.

Read more...

MOLDAC își consolidează echipa: Natalia MIHĂESCU – al doilea Evaluator Șef MOLDAC aprobat în calitate de Evaluator EA

Suntem bucuroși să Vă anunțăm, că Dna Natalia MIHĂESCU evaluator șef MOLDAC, a fost aprobată în calitate de evaluator EA, pentru următoarele scheme de acreditare:

 Certificare produse (EN ISO/IEC 17065)

 Inspecții (EN ISO/IEC 17020)

Decizia, a fost primită de către Consiliul Acordului Multilateral EA (MAC), care reprezintă organul de decizie cu privire la statutul de semnatar EA MLA al Organismelor Naționale de Acreditare și de gestionare a procesului de evaluare la nivel de omologi.

Aprobarea Dnei Natalia MIHĂESCU ca evaluator EA confirmă nu doar profesionalismul acesteia, dar și respectarea cerințelor impuse prin semnarea Acordului de Recunoaștere Multilateral cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare, stipulate în documentul EA 2/02 M. Aceste cerințe includ participarea evaluatorilor din cadrul Organismelor Naționale de Acreditare (ONA) în echipele de evaluare EA.

Suntem onorați să o avem în echipa noastră și avem încredere că experiența sa acumulată în cadrul evaluărilor paritare la nivel de omologi  va aduce plus valoare MOLDAC.

În prezent, 2 Evaluatori Șefi MOLDAC au statut de Evaluatori EA și participă regulat la activitățile organizate de către EA pentru personalul evaluator.

Read more...

Vizită de studiu la Organismul Național de Acreditare din Turcia (TURKAK)

În perioada 11-12 decembrie 2024, echipa Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) se află într-o vizită de studiu la Organismul Național de Acreditare din Turcia (TURKAK), un pas important în continuarea și extinderea colaborării; schimbul de experiență și bune practici între cele două organisme de acreditare.

Echipa MOLDAC compusă din: Dl. Iurie FRIPTULEAC, Director MOLDAC, Dl. Petru COVRIG, evaluator-șef în cadrul Direcției acreditare laboratoare, și Dl. Alexandr ZIAEV specialist principal IT.

În cadrul vizitei, reprezentanții MOLDAC participă la un șir de activități orientate spre explorarea infrastructurii digitale a TÜRKAK și pe consolidarea colaborării între cele două instituții:

Semnarea unui Memorandum de Colaborare actualizat (MoU) – care reflectă obiectivele și viziunea comună ale celor două organisme de acreditare. Colaborarea anterioară a avut un impact pozitiv, iar prin extinderea acesteia se urmărește dezvoltarea unor noi proiecte și inițiative, axate pe digitalizarea procesului de acreditare, organizarea de programe de dezvoltare profesională și consolidarea unui parteneriat pe termen lung.

Digitalizarea procesului de acreditare – În cadrul vizitei, sunt programate discuții; mese rotunde și studii practice pe teme legate de digitalizarea procesului de acreditare, inclusiv: analiza sistemului digital utilizat de TURKAK, studierea portalului Organismelor de Evaluare a Conformității acreditate, studierea portalului Evaluatorilor, precum și a Catalogului Domeniilor de Acreditare.

MOLDAC, își dorește implementarea unor soluții moderne, care să răspundă provocărilor și oportunităților actuale din domeniul acreditării.

Read more...

Sesiunile de instruire pentru potențialii evaluatori EA

În perioada 03 – 05 decembrie 2024,  în orașul Paris, Franța, Cooperarea Europeană pentru Acreditare (EA) a organizat o sesiune de formare pentru potențialii evaluatori EA.

Sesiunea a întrunit 19 persoane potențialii evaluatori EA din 16 Organisme Naționale de Acreditare membre EA, având ca scop furnizarea cunoștințelor și informațiilor esențiale ce trebuie să le dețină un evaluator EA.

Instruirea a fost susținută de către formatorii EA: Daniela IONESCU (Secretariat EA), Leopoldo CORTEZ (IPAC, Portugalia) și Varpu RANTANEN (FINAS, Finlanda).

Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost reprezentat de către Petru COVRIG evaluator șef, Direcția Acreditare Laboratoare.

EA susține creșterea numărului de evaluatori implicați în evaluările la nivel de omologi. În acest sens, participanții au fost instruiți cu privire la modul în care evaluatorii EA trebuie să evalueze implementarea eficientă a cerințelor, abordând aspecte precum revizuirea documentelor și a înregistrărilor, interviuri, observații, raportare și gestionarea constatărilor. Discuțiile s-au axat pe identificarea dovezilor de conformitate, precum și pe identificarea riscurilor și cauzelor neconformităților. În plus, s-a urmărit consolidarea unei abordări comune și complete privind cerințele procesului și aplicarea lor practică.

Formatorii au evaluat performanța participanților, iar în urma acestei evaluări, se va înainta recomandarea pentru autorizarea acestora în calitate de Evaluatori EA.

Read more...

Ședință de lucru cu experții CAF pentru implementarea modelului CAF (Cadrului Comun de Evaluare) la MOLDAC

La data de 02 decembrie 2024, colaboratorii MOLDAC au participat la o ședință de lucru alături de expertul CAF Goran Paštrović – Șef al EQUILIBRIUM.INT. Scopul evenimentului a fost transformarea recomandărilor din raportul de autoevaluare într-un plan concret de acțiuni, menit să conducă la optimizarea performanței instituționale și îmbunătățirea eficienței proceselor interne. De asemenea, această activitate vizează asigurarea unei calități mai bune a serviciilor prestate.

Pe parcursul întâlnirii, au fost realizate:

  • Identificarea și prioritizarea acțiunilor de îmbunătățire din raportul de autoevaluare CAF, în scopul îmbunătățirii performanței și eficienței proceselor interne.
  • Crearea unui plan detaliat de acțiune, cu termene limită, resurse necesare și responsabilități clar desemnate, pentru a asigura implementarea eficientă a recomandărilor.
  • Stabilirea unui sistem de monitorizare și evaluare a progresului implementării fiecărei acțiuni, pentru a urmări în mod constant realizarea obiectivelor.
  • Implementarea acțiunilor de îmbunătățire, care include formarea echipelor de lucru și alocarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
  • Monitorizarea implementării și ajustarea planului de acțiune, acolo unde este necesar, pentru a răspunde provocărilor apărute pe parcurs.

MOLDAC își reafirmă angajamentul față de îmbunătățirea continuă a serviciilor prestate și a sistemului de management, în conformitate cu cele mai bune practici europene în domeniul managementului public.

 

Read more...