Ședință de lucru MOLDAC și CNPDCP – acțiunile necesare pentru implementarea prevederilor Legii nr. 195/2024

Ședință de lucru MOLDAC și CNPDCP – acțiunile necesare pentru implementarea prevederilor Legii nr. 195/2024

La 20 august 2026, la sediul Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), s-a desfășurat o ședință de lucru cu reprezentanții Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), la solicitarea CNPDCP.

Întâlnirea a avut drept scop discutarea și identificarea acțiunilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, care stabilește cadrul pentru certificarea domeniului protecției datelor cu caracter personal de către organisme de certificare acreditate de MOLDAC.

În cadrul ședinței, accentul a fost pus pe delimitarea atribuțiilor și responsabilităților fiecărei instituții, inclusiv asupra rolului acestora în procesul de acreditare și monitorizare a organismelor de certificare în domeniul protecției datelor cu caracter personal, precum și pe analiza mecanismelor și a bunelor practici aplicate la nivel european în acest domeniu.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 195/2024, MOLDAC acreditează organismele de certificare din domeniul protecției datelor cu caracter personal, în baza cerințelor de acreditare aprobate de Centru. Aceste cerințe le completează pe cele prevăzute de Legea nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și de evaluare a conformității, precum și de normele tehnice care descriu metodele și procedurile aplicabile organismelor de certificare.

Discuțiile au vizat, în particular, aspectele privind stabilirea și aplicarea cerințelor specifice pentru evaluarea competenței, independenței și imparțialității organismelor de certificare, precum și identificarea acțiunilor necesare pentru instituirea și operaționalizarea mecanismului de certificare în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Totodată, au fost abordate aspectele privind cooperarea instituțională dintre MOLDAC și CNPDCP în procesul de acreditare a organismelor de certificare, inclusiv schimbul de informații, delimitarea responsabilităților și acțiunile necesare pentru asigurarea aplicării coerente și eficiente a cadrului legal și a cerințelor de acreditare.

MOLDAC și CNPDCP au convenit asupra necesității unei colaborări instituționale continue, în vederea elaborării și implementării unui mecanism clar, coerent și eficient pentru acreditarea organismelor de certificare în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Prin această colaborare, cele două instituții urmăresc să contribuie la consolidarea unui cadru normativ și instituțional transparent, credibil și bazat pe principiile competenței, independenței și imparțialității, precum și la asigurarea alinierii acestuia la acquis-ul Uniunii Europene și la practicile europene relevante în domeniul protecției datelor cu caracter personal și acreditării.

Share this post