Ședința Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare (EA GA)


În perioada 21–22 mai 2025, domnul Iurie Friptuleac, Directorul Organismului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), a participat la cea de-a 57-a ședință a Asambleei Generale a Cooperării Europene pentru Acreditare (EA GA), desfășurată la Istanbul, Turcia.
Evenimentul a reunit peste 80 de participanți – reprezentanți ai organismelor naționale de acreditare (ONA), ai Consiliului Consultativ EA, ai Consiliului de Management Tehnic, ai Comisiei Europene, EFTA, EURAMET, EUROLAB, GLOBAL GAP și ai altor organizații internaționale și părți interesate relevante.
În cadrul reuniunii a avut loc Ședința Grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei EA 2030, au fost instituite 7 echipe a câte 7 reprezentanți din ONA, care au înaintat propuneri referitoare la Misiunea, Viziunea și Valorile Strategiei EA 2030, precum și obiectivele strategice, relevanța și fezabilitatea acestora.
Pe parcursul ședinței Assambleei Generale EA, au fost adoptate o serie de decizii importante, printre care:
- Președintele EA a prezentat draft-ul Strategiei EA 2030, incluzând o analiză SWOT detaliată, care oferă o bază solidă pentru dezvoltarea strategică viitoare a rețelei europene de acreditare. Discuțiile au avut ca scop consolidarea rolului EA într-un peisaj internațional în continuă schimbare.
- A fost modificată componența echipei C-level, a fost aprobată echipa din LATAK, FINAS, INAB, ISAC, OLAS.
- Un punct de interes major a fost aplicarea inteligenței artificiale (AI) de către organismele naționale de acreditare (NAB) și modul Evaluării OEC care utilizează AI. În acest sens, Asambleea Generală a aprobat implementarea Rezoluției 2024(56)11 pentru utilizarea AI în procesul de acreditare.
- A fost aprobat documentul: Reguli de utilizare a mărcii EA MLA și a fost înregistrată marca EA MLA la EU Intellectual Property Office.
- A fost discutat modul de aderare EA la Organizația Unică de Acreditare – GLOBAC.
- Un alt subiect a fost stabilirea unui cadru clar privind standardele armonizate în acreditare. Această inițiativă vizează creșterea coerenței între statele membre și facilitarea recunoașterii internaționale a acreditărilor.
- Asambleea Generală a decis, recunoașterea acreditării în conformitate cu standardul EN ISO 20387:2018 – Biotehnologie. Biobanking. Cerințe generale pentru biobanking, în cadrul Acordului Multilateral EA (EA MLA).
- A fost aprobat documentul „Terms of Reference” al Rețelei de Comunicare, având ca obiectiv îmbunătățirea comunicării și colaborării între membrii EA.
- A fost aprobat Raportul financiar EA pentru 2024, Raportul de execuție a Bugetului EA pentru 2025, Planul Bugetului EA pentru 2026.
De asemenea, s-au purtat discuții privind acordurile de cooperare între organizațiile regionale de acreditare, accentuându-se necesitatea evitării concurenței între organismele naționale și promovarea unui climat de colaborare echitabilă.