Masă rotundă dedicată problemelor actuale din domeniul inspecției ascensoarelor

Masă rotundă dedicată problemelor actuale din domeniul inspecției ascensoarelor

La data de 2 iunie 2026, Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a organizat o ședință dedicată consolidării unei abordări unitare privind aplicarea cadrului normativ în domeniul activităților de inspecție a mecanismelor de ridicat (ascensoarelor), precum și identificării unor soluții comune pentru aspectele practice întâmpinate.

Evenimentul a avut loc la sediul MOLDAC și a reunit reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică, precum și reprezentanți ai organismelor de inspecție acreditate și ai asociațiilor de profil din Republica Moldova.

Scopul ședinței a fost identificarea unor soluții comune pentru provocările practice întâmpinate în activitatea de inspecție, precum și armonizarea practicilor aplicate la nivel național.

În cadrul discuțiilor au fost abordate următoarele subiecte:

  • interpretarea și aplicarea unitară a cadrului legal, în special a prevederilor Legii nr. 151/2022 și HG nr. 506/2017;
  • stabilirea unei abordări comune privind tipurile de inspecție: parțială și completă;
  • definirea unor reguli clare privind prelungirea termenului de exploatare a ascensoarelor, în baza inspecțiilor fundamentate pe rapoarte de încercări distructive sau nedistructive;
  • aplicarea uniformă a cerințelor privind atestarea personalului, în conformitate cu HG nr. 467/2024;
  • aspecte privind recunoașterea organismelor de inspecție, în conformitate cu HG nr. 8/2016.

În urma discuțiilor, participanții au convenit asupra necesității consolidării cooperării și armonizării practicilor aplicate în domeniul inspecției ascensoarelor și al echipamentelor tehnice reglementate.

În contextul procesului de actualizare a Legii nr. 151/2022 privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice potențial periculoase și a Hotărârii Guvernului nr. 506/2017, participanții au subliniat importanța implicării tuturor părților interesate în identificarea aspectelor care necesită clarificare sau îmbunătățire, astfel încât viitorul cadru normativ să răspundă necesităților practice ale domeniului.

De asemenea, au fost discutate abordări comune privind efectuarea inspecțiilor complete și parțiale, prelungirea termenului de exploatare a ascensoarelor în baza rezultatelor încercărilor distructive și nedistructive.

Participanții au evidențiat, totodată, importanța unei înțelegeri comune a cerințelor privind recunoașterea organismelor de inspecție în conformitate cu HG nr. 8/2016 și au convenit să continue dialogul și schimbul de experiență pentru promovarea unor practici unitare și eficiente.

Reuniunea a confirmat interesul comun al tuturor părților pentru dezvoltarea unui cadru de reglementare modern, clar și coerent, care să contribuie la creșterea nivelului de siguranță, competență și încredere în activitățile de inspecție desfășurate în Republica Moldova.

 

Share this post