Instruire privind implementarea modelului de management al calității CAF (Common Assessment Framework)
TEMA: Instruire privind implementarea modelului de management al calității CAF (Common Assessment Framework)
04 septembrie 2024, Chișinău Colaboratorii MOLDAC, au participat la un program de instruire privind implementarea modelului de management al calității CAF (Common Assessment Framework), susținut de către expertul CAF Goran Paštrović.
Activitatea are loc ca parte a proiectului BACID III, condus de KDZ – Zentrum für Verwaltungsforschung (Centrul pentru Cercetare în Administrație Publică), în parteneriat cu Regional School of Public Administration (Școala Regională de Administrație Publică) și NALAS – Network of Associations of Local Authorities of South-East Europe (Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est).
Odată cu inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, MOLDAC și-a asumat responsabilitatea de a aplica standardele europene în domeniul managementului calității. În acest sens, va fi aplicat modelul CAF (Cadrul Comun de Evaluare), un instrument european de management al calității, conceput special pentru instituțiile publice.
În cadrul evenimentului au fost abordate mai multe subiecte, legate de implementarea CAF în cadrul MOLDAC, printer cele mai importante au fost:
- Prezentarea generală a modelului CAF, exemple;
- Definirea punctelor forte, domeniile ce pot fi îmbunătățite și acțiunile necesare de a fi întreprinse;
- Ciclul PDCA (panificare-executare-verificare-acțiune) și scorarea acestor etape;
- Stabilirea următorilor pași cu referire la implementarea CAF în cadrul MOLDAC.
Programul a inclus sesiuni de discuții în grup cu scop de înțelegere a principiilor generale de implementare a modelului CAF și modul de completare a chestionarului de autoevaluare.
MOLDAC pledează pe îmbunătățirea continuă a serviciilor prestate și a sistemului de management.