Uncategorized

Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

În perioada 11-12 martie 2025, în  cadrul Centrului Național de Acreditare MOLDAC, se desfășoară un curs de instruire, cu predare în limba rusă, cu genericul “Cerințele generale privind atestarea laboratoarelor de încercări conform DG-05. Asigurarea validității rezultatelor încercărilor. Auditul intern”.

Formatorul cursului dat este doamna Parascovia RÎNDA - evaluator șef MOLDAC.

În cadrul cursului participă 23 persoane, reprezentanți din cadrul Laboratoarelor de Încercări Atestate cât și a celor  în proces de atestare.

Cerințele DG-05 aplicabile laboratoarelor de încercări atestate; auditul intern, reclamație și apel; discuții despre provocările cu care se confruntă personalul din cadrul laboratoarelor atestate în implementarea cerințelor documentului  DG-05, acestea și multe alte subiecte importante  vor fi discutate în cadrul cursului dat.

Activitatea are drept scop creșterea competențelor și abilităţilor profesionale ale personalului care activează în cadrul Laboratoarelor de Încercări Atestate.

Participanților la curs, care vor realiza cu succes toate activitățile planificate li se vor elibera certificate de participare.

Pentru înscriere la cursurile de instruire organizate de MOLDAC accesați aici.

Read more...

Moldova continuă să construiască un viitor european prin alinierea legislației la standardele UE

Chișinău, 28 februarie 2025

În cadrul eforturilor continue de armonizare a legislației naționale cu directivele europene, Republica Moldova face pași importanți în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră.

Astăzi, Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a avut o întâlnire de lucru cu experți ai Stockholm Environment Institute (SEI), responsabili pentru pregătirea unui studiu referitor la implementarea unui Sistem de Comerț cu Emisii (ETS) în Moldova.

Discuțiile s-au axat pe următoarele subiecte esențiale:

  • Rolul MOLDAC în contextul implementării HG 575/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalațiile staționare și activitățile din domeniul aviației, care va intra în vigoare în noiembrie 2025;
  • Necesitatea acreditării organismelor de verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră conform ISO/IEC 17029;
  • A fost subliniată importanța dezvoltării în Republica Moldova a schemei de acreditare ISO/IEC 17029, care va asigura verificarea conformității emisiilor de gaze cu efect de seră. Obiectivul primordial al acestui proces este de a oferi încredere tuturor părților interesate, garantând că documentele de conformitate emise de verificatori sunt bazate pe cerințele standardelor internaționale. Activitățile de evaluare și verificare vor fi realizate exclusiv de către verificatori acreditați, asigurând astfel transparență și corectitudine în gestionarea emisiilor de gaze.

Spre final s-a decis organizarea unor întâlniri suplimentare cu Agenția Mediului și Ministerul Mediului al RM. Scopul acestor întâlniri va fi aprofundarea discuțiilor privind implementarea și monitorizarea reglementărilor în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră și alinierea legislației Republicii Moldova la directivele Uniunii Europene.

Read more...

IAF/ILAC Communications Network

Pe 11 februarie 2025, Alina Matoșa, Responsabil Comunicare în cadrul Centrului Național de Acreditare (MOLDAC), a participat la ședința grupului de lucru ILAC/IAF al experților în domeniul comunicării. Aceasta a fost prima ședință moderată de către Marcus Long, în calitate de președinte al Comitetului pentru Marketing și Comunicare la nivel IAF.

Evenimentul, s-a desfășurat online pe platforma ZOOM și a reunit peste 43 de experți în comunicare din cadrul Organismelor Naționale de Acreditare semnatare ale acordurilor de recunoaștere ILAC-MRA și IAF-MLA.

Anul acesta genericul #WAD2025 este Empowering Small and Medium Enterprises (SMEs), și are scopul de a sublinia importanța IMM-urilor pentru economia globală, prin promovarea inovației, crearea locurilor de muncă și susținerea comunității locale. Iar acreditarea conferă încredere în conformitatea proceselor, produselor și serviciilor oferite de către IMM cu standardele internaționale.

Discuțiile s-au concentrat pe două subiecte principale:

  • Planificarea evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Acreditării #WAD2025, ce se celebrează anual pe 9 iunie. Printre strategiile de comunicare ILAC/IAF pentru această zi se numără realizarea posterului, broșurii și videoclipului promoțional.
  • Identificarea planurilor strategice de comunicare pentru 2025 și prezentarea realizărilor în domeniul comunicării ale Organismelor de Cooperare Regională Recunoscute.

Printre subiectele abordate s-au aflat: digitalizarea, sustenabilitatea acreditării, dialogul activ cu mediul de afaceri și armonizarea legislației. De asemenea, au fost discutate strategii pentru creșterea numărului de urmăritori pe rețelele sociale, inclusiv recomandarea de a crea canale YouTube pentru ONA, în special pentru organizațiile cu resurse financiare limitate, care pot utiliza instrumente AI pentru promovare.

Participarea MOLDAC la aceste discuții este esențială pentru alinierea MOLDAC la cele mai bune practici internaționale în domeniul comunicării și va contribui direct la îmbunătățirea vizibilității și promovării acreditării în rândul publicului țintă, inclusiv în rândul mediului de afaceri și al autorităților.

Read more...

Întâlnire de lucru cu expertul Organizației de Dezvoltare Industrială a Națiunilor Unite

La data de 10 februarie 2025, la sediul MOLDAC, a avut loc o întâlnire cu expertul Organizației de Dezvoltare Industrială a Națiunilor Unite, Lali Madzgarashvili.

In contextul prelungirii perioadei activității proiectului UNIDO in RM  – Improving the standards compliance through increased national capacities for residue monitoring  au fost discutate următoarele teme:

  • Stadiul implementării ISO/IEC 17025 în laboratoarele de siguranța alimentelor și sănătate animală (publice și private).
  • Probleme comune: puncte forte și puncte slabe in activitatea laboratoarelor din domeniul sigurantei alimentare
  • Crearea unei asociații a laboratoarelor de Incercari în Republica Moldova.
  • Nevoi de instruire a personalului de laborator.
  • Nevoi de instruire pentru personalul MOLDAC.

Întâlnirea a oferit oportunitatea de a evalua progresul în domeniul laboratoarelor de siguranța alimentelor și sănătate animală și de a identifica soluții pentru îmbunătățirea acestora.

MOLDAC rămâne cointeresat  în dezvoltarea și implementarea unor programe de instruire pentru personalul din domeniu.

Read more...

MOLDAC a participat la ședința intermediară online a Proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS

Chișinău, 28 ianuarie 2025 – La data de 28 ianuarie 2025, colaboratorii MOLDAC au participat activ la o ședință intermediară online a proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS, dedicat armonizării standardelor europene în legislația națională a Republicii Moldova, în domeniul stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice.

Evenimentul a avut ca scop principal evaluarea progresului în implementarea proiectului și stabilirea obiectivelor și sarcinilor viitoare. Reprezentanții MOLDAC au discutat despre etapele realizate până în prezent și au contribuit la definirea direcțiilor de dezvoltare ulterioare, subliniind importanța alinierea reglementărilor naționale la standardele europene.

Obiectivele proiectului PTB EaP QI4GT-EVCS se concentrează pe modernizarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice din Republica Moldova, crearea unui sistem de control metrologic fiabil și eficient, precum și asigurarea conformității cu reglementările europene.

Un moment important al ședinței a fost diseminarea a două note analitice esențiale pentru dezvoltarea continuă a proiectului: „Increase Trust in Calculations of Greenhouse Gas Emissions”. Aceste documente analizează metodele de calcul și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră, oferind soluții pentru creșterea transparenței și încrederii în evaluările de mediu.

Prin participarea activă la acest proiect, MOLDAC face pași importanți spre integrarea în comunitatea europeană și sprijină crearea unei rețele de stații de încărcare moderne, eficiente și durabile pentru vehicule electrice în Moldova.

Read more...

Vizita doamnei Claudia Bucur la sediul MOLDAC

Astăzi, 22 ianuarie 2025, Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova a fost vizitat de către doamna Claudia Bucur, Evaluator Șef RENAR și Team Leader EA, cu o vastă experiență în domeniul acreditării sistemelor de management.

Vizita a avut loc în contextul participării doamnei Claudia Bucur în echipa de evaluare MOLDAC în calitate de monitor pentru schemele sectoriale aflate în proces de extindere:

ISO 14001 – Sistem de management de mediu
ISO 45001 – Sistem de management al sănătății și securității în muncă.

În cadrul vizitei urmează participarea doamnei Claudia Bucur în cadrul  echipei de evaluare MOLDAC la evaluarea  la sediu și  evaluarea asistată a unui Organism de Certificare sisteme de management în proces de extindere pentru subdomeniile noi.

Mulțumim doamnei Claudia Bucur pentru sprijinul oferit!

 

Read more...

Vizită de studiu la Organismul Național de Acreditare din Turcia (TURKAK)

În perioada 11-12 decembrie 2024, echipa Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) se află într-o vizită de studiu la Organismul Național de Acreditare din Turcia (TURKAK), un pas important în continuarea și extinderea colaborării; schimbul de experiență și bune practici între cele două organisme de acreditare.

Echipa MOLDAC compusă din: Dl. Iurie FRIPTULEAC, Director MOLDAC, Dl. Petru COVRIG, evaluator-șef în cadrul Direcției acreditare laboratoare, și Dl. Alexandr ZIAEV specialist principal IT.

În cadrul vizitei, reprezentanții MOLDAC participă la un șir de activități orientate spre explorarea infrastructurii digitale a TÜRKAK și pe consolidarea colaborării între cele două instituții:

Semnarea unui Memorandum de Colaborare actualizat (MoU) – care reflectă obiectivele și viziunea comună ale celor două organisme de acreditare. Colaborarea anterioară a avut un impact pozitiv, iar prin extinderea acesteia se urmărește dezvoltarea unor noi proiecte și inițiative, axate pe digitalizarea procesului de acreditare, organizarea de programe de dezvoltare profesională și consolidarea unui parteneriat pe termen lung.

Digitalizarea procesului de acreditare – În cadrul vizitei, sunt programate discuții; mese rotunde și studii practice pe teme legate de digitalizarea procesului de acreditare, inclusiv: analiza sistemului digital utilizat de TURKAK, studierea portalului Organismelor de Evaluare a Conformității acreditate, studierea portalului Evaluatorilor, precum și a Catalogului Domeniilor de Acreditare.

MOLDAC, își dorește implementarea unor soluții moderne, care să răspundă provocărilor și oportunităților actuale din domeniul acreditării.

Read more...

Ziua Mondială a Calității 2024

Dragi colegi din domeniul infrastructurii calității,

Anual, în a doua joi a lunii noiembrie, sărbătorim Ziua Mondială a Calității, un prilej important pentru a promova conștientizarea valorii calității la nivel global și pentru a încuraja progresul economic sustenabil. Tema acestei ediții – Calitate: de la conformitate la performanță – reflectă în mod perfect provocările și oportunitățile cu care ne confruntăm în lumea de azi. 🌍

Tema aleasă pentru acest an de către Chartered Quality Institute (Institutul de Certificare a Calității) din Marea Britanie subliniază importanța adaptării la un mediu economic dinamic și globalizat, unde succesul depinde tot mai mult de inovație, sustenabilitate și, nu în ultimul rând, de managementul eficient al calității. În acest context, trecerea de la simpla conformitate la performanță devine un obiectiv esențial. 🚀

Cu ocazia acestei zile speciale, dorim să vă mulțumim din toată inima pentru dedicarea și profesionalismul de care dați dovadă zilnic.  Munca voastră este esențială în îmbunătățirea standardelor și în consolidarea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite.

Vă dorim ca realizările voastre să continue să contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la construirea unui mediu mai sigur, mai sustenabil și mai performant.  Să aveți parte de succes, împlinire și progres în tot ceea ce întreprindeți! 🌟

La mulți ani și la mai multe realizări în numele calității!

Read more...

Curs de instruire: Evaluarea conformității – Principii generale și cerințe pentru organismele de validare/verificare ISO/IEC 17029

Pe 5 noiembrie 2024, personalul evaluator MOLDAC a participat la un curs de instruire online, intitulat „Evaluarea Conformității – Principii generale și cerințe pentru organismele de validare/verificare ISO/IEC 17029”.

 Evenimentul, organizat de Asociația de Acreditare din România – Organismul Național de Acreditare (RENAR), s-a desfășurat prin intermediul platformei ZOOM și a avut scopul de a familiariza participanții cu cerințele standardului ISO/IEC 17029:2020 și cu modul în care acestea se aplică în activitățile de acreditare a organismelor de validare și verificare.

Agenda evenimentului a inclus subiecte:

  • Cerințe generale și structurale: Detalii despre entitatea legală, imparțialitate și cerințele operaționale;
  • Resurse și competența personalului: Managementul resurselor și competența personalului implicat în procesul de validare/verificare;
  • Programe de validare/verificare;
  • Procesul de validare/verificare.

În cadrul cursului, participanții au avut oportunitatea de a înțelege mai profund importanța implementării corecte a cerințelor ISO/IEC 17029, în special în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și în alte domenii de validare și verificare. De asemenea, au fost discutate interacțiunile cu alte standarde internaționale relevante pentru acreditare.

Cursul s-a finalizat cu evaluarea participanților asupra training-ului.

Read more...

Activități în cadrul Proiectului Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic (PTB)

Data: 28 octombrie 2024

Colaboratorii MOLDAC au participat la trainingul online cu genericul „Acreditarea în scopuri de notificare – Sectorul Produselor de Construcții (CPR)”, organizat cu suportul Proiectului PTB ”Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic”.

Evenimentul a reunit specialiști din domeniu, oferindu-le oportunitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele și de a discuta cele mai recente actualizări ale documentelor europene și bunele practice de implementare.

Detalii despre eveniment:

  • Formatori:
    • Dr. Andreas Kalisch, Expert în Acreditare / DAkkS
    • Ms. Barbara Pflugbeil, Șef al Managementului Evaluatorilor / DAkkS

În cadrul trainingului, participanții au avut ocazia să abordeze:

  • O viziune generală asupra reglementărilor și colaborării cu DiBt.
  • Aplicarea standardelor EA-2/17 în domeniul produselor de construcții.
  • Procesul de acreditare și cerințele de notificare.

Evenimentul a inclus sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, care au stimulat discuții valoroase și schimb de idei între participanți.

Feedback-ul participanților a fost pozitiv, subliniind utilitatea și relevanța informațiilor prezentate. Acest training a reprezentat o oportunitate importantă pentru profesioniștii din sectorul construcțiilor în vederea aplicării cerințele noilor documente.

Read more...