Author - Alexandru

Ședința Comitetului Tehnic Laboratoare

La data de 11.11.2022, în regim online, s-a desfășurat ședința Comitetului Tehnic Laboratoare (CT/LAB) din cadrul Centrului Național de Acreditare (MOLDAC), la care au participat 20 de specialiști din diferite domenii.

În cadrul ședinței CT/LAB au fost discutate mai multe subiecte, printre care:

  1. Prezentarea informațiilor referitor la activitățile MOLDAC, inclusiv evaluarea paritară din partea EA preconizată pentru luna februarie.
  2. Deciziile și subiectele discutate la ședințele comitetelor laboratoare EA și ILAC (AIC).
  3. Avizarea proiectelor modificărilor incluse în Documentele MOLDAC:
  • DR-LÎ/LE-01, ediția 10 “Document de îndrumare pentru acreditarea laboratoarelor de încercări şi etalonări”;
  • DR-LVM-02, ediția 10 „Document de îndrumare pentru acreditarea laboratoarelor de verificări metrologice”;

În urma discuțiilor și înaintărilor unor propuneri, membrii CT/LAB au avizat pozitiv proiectele documentelor DR.

Ca urmare, documentele actualizate sunt plasate în compartimentul Documente al paginii web MOLDAC sau pot fi vizualizate aici.

Read more...

Ședința  membrilor Comitetului Tehnic Organisme de Certificare și Inspecție (CT/OCI)

La data de 09.11.2022, în regim online, s-a desfășurat ședința Comitetului Tehnic Organisme de Certificare și Inspecție (CT/OCI) din cadrul MOLDAC, la care au participat 22 de specialiști din diferite domenii.

În debutul ședinței, doamna Victoria PRISAC (Director calitate, RSM, Expert din cadrul OCpr „Certmatcon” SRL) - a fost aleasă în calitate de Președinte al CT/OCI.

Conform ordinii de zi, discuțiile din cadrul ședinței au fost concentrate asupa următoarelor subiecte:

  • prezentarea informațiilor generale referitor la activitatea MOLDAC, inclusiv discuții axate pe evaluarea paritară EA preconizată pentru luna februarie 2023;
  • informarea participanților cu privire la subiectele discutate la ședințele comitetelor Organisme de Certificare și Organisme de Inspecție EA/ILAC/ IAF;
  • avizarea modificărilor incluse în proiectele următoarelor documente MOLDAC cu caracter tehnic: DR-OCpr-04 ed.4 „Document de îndrumare pentru acreditarea organismelor de certificare produse/procese/servicii”; DR-OI-07 ed.6 „Document de îndrumare pentru acreditarea organismelor de inspecție”.

Proiectele documentelor au fost avizate pozitiv, și pot fi accesate pe saitul www.acreditare.md.

Read more...

Ziua Mondială a Calităţii

Ziua Mondială a Calităţii, se marchează anual în a doua zi de joi a lunii noiembrie, începând cu anul 1990 la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Scopul Zilei Mondiale a Calității, este de a crește gradul de conștientizare a calității și de a oferi sprijin persoanelor și organizațiilor pentru atingerea prosperității economice și adoptarea unor standarde de înaltă calitate.

Cu acest prilej, MOLDAC, transmite tuturor specialiștilor din domeniu, un mesaj de profundă gratitudine pentru atitudinea și responsabilitatea de care dati dovadă zi de zi. Dorindu-Vă mult succes și determinare în activitatea pe care o realizați.

Read more...

Instruire pentru Evaluatorii EA în formare

În perioada 18-20 octombrie 2022, unul dintre Evaluatorii Șefi MOLDAC, a participat la o instruire inițială  privind formarea Evaluatorilor EA -  cerință obligatorie stabilită prin semnarea Acordului de Recunoaştere Multilateral cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare.

 Instruirea s-a desfășurat la Brussels, BELGIA și reprezintă încă un pas spre realizarea obiectivului primordial al MOLDAC, cel de menținere a statutului de semnatar al Acordului de Recunoaştere Multilateral cu EA.

Reieșind din misiunea instruirii date, care este direcționată spre pregătirea Evaluatorilor EA cu competențe atât practice cât și teoretice, instruirea a fost divizată în două părți indispensabile:

  • partea teoretică, care s-a axat pe aplicarea cerințelor stabilite în documentele EA-2/02 M:2019 – Procedura EA pentru evaluarea unui organism național de acreditare și EA-2/17 M: 2020 – Documentul EA privind acreditarea în scop de notificare și partea practică;
  • partea practică, în cadrul căreia participanții la instruire au fost divizați în grupuri de lucru. În cadrul fiecărui grup au avut loc discuții axate pe elementele standardului ISO/IEC 17011:2017, formularea/tratarea neconformităților și nu în ultimul rând schimbul de experiență și bunele practice utilizate în procesul de acreditare de către reprezentanții ONA din țările mebre EA.
Read more...

Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

În perioada 20-21 octombrie 2022, Centrul de instruire din cadrul Centrului Național de Acreditare MOLDAC, a organizat un curs de instruire cu tematica “Cerințele generale privind atestarea laboratoarelor de încercări conform DG-05, ediția 2021. Asigurarea validității rezultatelor încercărilor. Auditul intern”.

Cursul de instruire s-a desfășurat on-line, cu utilizarea platformei ZOOM.  În cadrul cursului au participat 42 de persoane, reprezentanți din cadrul Laboratoarelor de Încercări Atestate și personal intern MOLDAC.

Activitatea are drept scop creșterea competențelor și abilităţilor profesionale ale personalului care activează în cadrul Laboratoarelor de Încercări Atestate.

Conform ordinii de zi, discuțiile au fost concentrate asupra următoarelor subiecte:

  • Prezentarea paginii-web MOLDAC;
  • Cerințele DG-05 pentru funcționarea laboratoarelor de încercări atestate;
  • Reclamație și apel;
  • Audit intern.

Pe parcursul instruirii au avut loc discuții interactive, studii de caz, formatorii au răspuns la toate întrebările participanților la instruire. Spre finalul instruirii participanții au fost divizați în grupuri de lucru, fiecare grup a analizat o sarcină de lucru.

Pentru înscriere la cursurile de instruire organizate de MOLDAC accesați aici.

Read more...

Ședința Comitetului al Acordului de Recunoaștere Multilaterală IAF (IAF-MLAC)

La data de 18.10.2022, a avut loc Ședința Comitetului al Acordului de Recunoaștere Multilaterală IAF (IAF-MLAC), în cadrul căreia a participat Aliona GUȚUL, evaluator șef MOLDAC.

Conform ordinii de zi, au fost discutate următoarele subiecte bazate pe Strategia de dezvoltare IAF pentru anul 2023,  ținând cont de necesitățile primordiale, cum ar fi:

  • crearea organizației unice pentru acreditare prin fuzionarea IAF-ILAC;
  • menţinerea bazei de date pentru sistemul de management al organizației unice,
  • sustenabilitate,
  • legislația pentru MLA etc.

 Totodată a fost propus un proiect ce vizează extinderea  domeniului de aplicare a IAF MLA pentru Sisteme de management anti-mita conform ISO 37001 și Sisteme de management al conformității conform ISO 37301, decizia pentru subiectul dat urmează să fie supusă votului la următoarea ședință.

Read more...

Ședința Comitetului pentru Comunicare și Publicare la nivel EA (CPC)

În perioada 12-13 octombrie 2022, un colaborator MOLDAC, a participat la cea de-a 42-a ședință a Comitetului pentru Comunicare și Publicare la nivel EA (CPC). Ședința s-a desfășurat la Roma, Italia fiind prima ședință cu prezență fizică, după o pauză de trei ani.

În cadrul ședinței respective, reprezentanții Organismelor Naționale de Acreditare din țările membre EA, au făcut schimb de experiență referitor la cele mai utile si accesibile platforme și instrumente utilizate în domeniul comunicării și publicării. Printre platformele prezentate, o atenție deosebită a fost acordată platformei LinkedIn, plecând de la premisa că e mai mult decât o platformă socială, este o platformă care deține posibilități și instrumente pentru creare de conținut și formare de conexiuni rapide.

în cadrul ședinței au fost discutate un șir de alte subiecte, printre cele mai importante fiind:;

  • elemente structurale obligatorii ale unui plan de comunicare și necesitatea monitorizării gradului de realizare al acestuia;
  • au fost solicitate părerile participanților referitor la modul de celebrare a evenimentelor consacrate Zilei Mondiale a Acreditării #WAD2023;
  • COFRAC, organismul național de acreditare din Franța, ENAC, organismul național de acreditare din Spania și gazda evenimentului ACCREDIA, organismul național de acreditare din Italia - au prezentat realizările obținute în vederea comunicării și publicării.

În cadrul comitetului a fost organizat un Workshop, subiectele căruia au fost concentrate pe crearea unui plan de comunicare. Astfel, participanții au fost divizați în patru grupe de lucru, fiecare grupă a avut însărcinarea de a crea un plan de comunicare pentru o activitate concretă, cu specificarea elementelor ce trebuie să fie luate în calcul la crearea unui plan de comunicare. La finalul workshop-ului au avut loc discuții comune în scopul identificării ideilor noi, care ar putea fi implementate ulterior în practică la crearea unui plan de comunicare.

Read more...

Ședința grupului de lucru a experților în comunicare la nivel IAF/ILAC

La 10.10.2022, doi colaboratori MOLDAC, au paticipat în cadrul grupului de lucru la nivel ILAC/IAF a experților în domeniul comunicării, care s-a desfășurat online, prin intermediul platformei ZOOM.

Evenimentul s-a axat pe discuții, analize și concluzii legate de derularea evenimentelor consacrate Zilei Mondiale a Acreditării  #WAD2022 și elaborarea strategiilor majore ILAC/IAF pentru #WAD2023, celebrată anual pe 9 iunie.

Experții în comunicare au fost divizați în două subgrupe, la finalul activității fiecare subgrupă a venit cu propuneri argumentate și viziuni ce vizează modul de desfășurare a activităților legate de Ziua Mondială a Acreditării 2023. Astfel, cele mai susținute propuneri au fost:

  • de a încuraja și alte organizații ce au tangență cu acreditarea de a se implica în celebrarea Zilei Mondiale a Acreditării (autorități de reglementare, proprietari de scheme);
  • promovarea acestui eveniment prin intermediul podcast-urilor și interviurilor;
  • coordonarea detaliilor evenimentului cu organizațiile regionale de acreditare, care vor înainta propuneri după principiul „One voice”;
  • tradițional, ca și în fiecare an s-a decis crearea broșurii, a mesajului video și a baner-ului dedicate acestui eveniment, prin organizarea unui concurs.

Informațiile care vor servi temei pentru crearea materialului informativ vor fi colectate din chestionarele interactive completate de membrii ONA, special create în acest sens.

Spre final, a fost organizat un sondaj de opinii,  scopul căruia a fost de a identifica activitățile de consolidare a capacităților la nivel regional, necesare  pentru îmbunătățirea calității activității.

Ca urmare a sondajului, experții în comunicare au oferit răspunsuri diferite, o atenție deosebită fiind acordată dezvoltării mesajelor informative prin intermediul infograficelor și a altor tipuri de prezentări de date (cum ar fi PowerPoint), precum și modul de proiectare și design a mesajelor video.

Read more...

Ședința Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC)

În perioada 4-5 octombrie 2022, a avut loc ce-a de-a 47 ședință a Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC), în cadrul căreia au participat 62 de persoane, reprezentanți ai Organismelor de Acreditare și ai altor părți interesate. Ședința s-a desfășurat la Torino, Italia, fiind găzduită de Organismul de Acreditare din Italia ACCREDIA.

Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC) - care reprezintă organul de decizie cu privire la statutul de semnatar EA MLA al Organismelor Naționale de Acreditare și de gestionare a procesului de evaluare la nivel de omologi, a aprobat în cadrul ședinței date un șir de decizii de o importanță majoră, printre care:

  • ISAC, organismul național de acreditare al Islandei, devine semnatar EA MLA în domeniul inspecției conform (EN ISO/IEC 17020);
  • CYS-CYSAB, organismul național de acreditare din Cipru, rămâne semnatar EA MLA în domeniul etalonării (EN ISO/IEC 17025), încercări (EN ISO/IEC 17025), inclusiv examinări medicale (EN ISO 15189).
  • SWEDAC, organismul național de acreditare din Suedia, rămâne semnatar EA MLA în domeniul etalonării (EN ISO/IEC 17025), încercări (EN ISO/IEC 17025), inclusiv examinări medicale (EN ISO 15189), inspecției (EN ISO/IEC 17020), Certificarea sistemelor de management (EN ISO/IEC 17021-1), Certificarea produselor (EN ISO/IEC 17065), Certificarea persoanelor (EN ISO/IEC 17024), Validare și Verificare (EN ISO 14065) și furnizorilor de încercări de competență (EN ISO/IEC 17043);
  • a fost reconfirmat statutul de semnatar al EA MLA al NAAU, organismul național de acreditare din Ucraina, totodată s-a decis ca reevaluarea completă  să aibă loc la distanță, așa cum era planificat inițial, în mai 2023.

În cadrul discuțiilor, s-a convenit că evaluările paritare la nivel de omologi planificate pentru anul 2023 să fie efectuate la  fața locului, începând cu luna ianuarie 2023 – decizie de o importanță majoră pentru MOLDAC, având în vedere faptul că în luna februarie 2023 urmează să aibă loc re-evaluarea paritară a MOLDAC, care va fi efectuată de un grup de 7 persoane, reprezentanți ai 7 Organisme de Acreditare din Europa.

În sensul acestei decizii, a fost votat noul document EA-2/02 S3 M Abordare bazată pe risc pentru planificarea unei evaluări paritare la nivel de omologi, care urmează să fie prezentat Asambleei Generale EA spre aprobare. Șefii de echipă (TL), vor fi instruiți cu privire la aplicarea documentului, iar Grupul de management al MAC va monitoriza implementarea acestui document pentru o abordare armonizată de către toate Organismele Naționale de Acreditare.

EA MAC a finisat revizuirea documentului EA-2/02 S4 G Procedura pentru evaluările paritare la nivel de omologi efectuate la distanță, care a fost utilizată în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a o face aplicabilă la necesitate și în alte situații excepționale.

Consiliul Acordului Multilateral a decis să acorde statutul de semnatar EA  MLA organismelor de validare și verificare conform EN ISO/IEC 17029 pe baza a cel puțin o evaluare cu succes la EN ISO/IEC 17029 (nivel 3) și EN ISO 14065:2020 (nivel 4). Primii semnatari, pentru schema respectivă,  sunt ENAC-organismul național de acreditare din Spania și TURKAK- organismul național de acreditare din Turcia.

Read more...

Ședința Comitetului pentru Inspecții (EA IC)

În perioada de 29-30 septembrie 2022, în orașul Zagreb, Croația s-a desfășurat cea de-a 44-a Ședință a Comitetului pentru Inspecții (EA IC).

În debutul reuniunii, a fost prezentat Marek Wilgos (PCA) în funcție de președinte EA IC, pentru perioada 2023-2024, și a fost anunțat închis votingul pentru funcția de vicepreședinte EA IC.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost discutate un șir de alte subiecte, printre cele mai importante fiind:

  • Identificarea documentelor ILAC ce nu contravin prevederilor Regulamentului (CE) 765/2008 și politicilor EA, cu scopul de a fi propuse spre utilizare de către EA;
  • Independența și cerințele specifice pentru organismele de inspecție OI tip A;
  • Respectarea principiului Confidențialității.

În ziua a doua a ședinței,a fost organizat un workshop, în cadrul căruia au avut loc discuții interactive ce vizează independența și imparțialitatea OI. Spre final, s-a decis că următoarea Ședință a Comitetului pentru Inspecții EA, va avea loc la data de 21 martie 2023, in Utrecht, Olanda.

Read more...