Author - Alexandru

Eveniment dedicat digitalizării proceselor de acreditare

În perioada 5 și 6 noiembrie 2024, în orașul Belgrad, Serbia, a avut loc un eveniment important cu genericul „Consolidarea competențelor în raport cu noile tehnologii: Transformarea digitală a organismelor de acreditare”. Evenimentul a fost organizat de către Organismul Național de Acreditare din Serbia (ATS), în colaborare Open Regional Funds – Foreign Trade (ORF FT) EU4Business: Fostering the Common Regional Market through Quality Infrastructure and E-Commerce.

Evenimentul a reunit organismele de acreditare din regiunea Baltică, reprezentanți ai Comisiei Europene, CEFTA, EA, DAkkS și GIZ, oferind un cadru excelent pentru schimbul de cunoștințe și bune practici privind digitalizarea proceselor de acreditare.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate progrese importante în digitalizarea organismelor de acreditare, iar semnarea unui Memorandum de Înțelegere simbolic între țările balcanice și baltice a marcat o etapă importantă în consolidarea colaborării regionale. De asemenea, au fost discutate soluții inovative, inclusiv aplicații de inteligență artificială în acreditare și dezvoltarea unor instrumente digitale pentru îmbunătățirea transparenței și eficienței proceselor.

Evenimentul a fost o oportunitate deosebită pentru participanți de a explora noi oportunități de digitalizare, având în vedere sprijinul acordat de GIZ și de alte instituții internaționale.

Urmare a acestei vizite, MOLDAC, va planifica acțiunile necesare în vederea digitalizării procesului de acreditare și abordarea provocărilor privind automatizarea acestora.

Read more...

Modernizarea sistemului de management MOLDAC prin implementarea modelul CAF (Cadrul Comun de Evaluare), un instrument european de management al calității, conceput special pentru instituțiile publice

În perioada 07-08 noiembrie 2024, colaboratorii MOLDAC au participat la un atelier de consens CAF, alături de experții  CAF Philip Parzer – Șef al Centrului CAF la KDZ și Goran Paštrović – Șef al EQUILIBRIUM.INT.

Atelierul a avut ca scop, analiza detaliată a rezultatelor autoevaluării realizate prin aplicarea Cadrului Comun de Evaluare (CAF), un instrument european de management al calității destinat instituțiilor publice. Membrii Grupului de Autoevaluare CAF și colaboratorii MOLDAC au realizat o analiză detaliată a rezultatelor reflectate în chestionarul CAF și au identificat punctele forte, zonele de îmbunătățire și acțiunile de îmbunătățire pentru optimizarea activității MOLDAC.

Obiectivele atelierului au fost următoarele:

  • Oferirea de transparență privind rezultatele autoevaluării și atingerea unui consens comun asupra situației inițiale și provocărilor actuale ale MOLDAC;
  • Obținerea unei viziuni comune asupra punctelor forte, zonelor de îmbunătățire și acțiunilor necesare pentru îmbunătățirea MOLDAC;
  • Începerea unui proces continuu de îmbunătățire și clarificarea pașilor necesari pentru eficientizarea sistemului de management MOLDAC.

MOLDAC își reafirmă angajamentul față de îmbunătățirea continuă a serviciilor prestate și a sistemului de management, în conformitate cu cele mai bune practici europene în domeniul managementului public.

Read more...

Curs de instruire: Evaluarea conformității – Principii generale și cerințe pentru organismele de validare/verificare ISO/IEC 17029

Pe 5 noiembrie 2024, personalul evaluator MOLDAC a participat la un curs de instruire online, intitulat „Evaluarea Conformității – Principii generale și cerințe pentru organismele de validare/verificare ISO/IEC 17029”.

 Evenimentul, organizat de Asociația de Acreditare din România – Organismul Național de Acreditare (RENAR), s-a desfășurat prin intermediul platformei ZOOM și a avut scopul de a familiariza participanții cu cerințele standardului ISO/IEC 17029:2020 și cu modul în care acestea se aplică în activitățile de acreditare a organismelor de validare și verificare.

Agenda evenimentului a inclus subiecte:

  • Cerințe generale și structurale: Detalii despre entitatea legală, imparțialitate și cerințele operaționale;
  • Resurse și competența personalului: Managementul resurselor și competența personalului implicat în procesul de validare/verificare;
  • Programe de validare/verificare;
  • Procesul de validare/verificare.

În cadrul cursului, participanții au avut oportunitatea de a înțelege mai profund importanța implementării corecte a cerințelor ISO/IEC 17029, în special în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și în alte domenii de validare și verificare. De asemenea, au fost discutate interacțiunile cu alte standarde internaționale relevante pentru acreditare.

Cursul s-a finalizat cu evaluarea participanților asupra training-ului.

Read more...

Vizită de studiu la Organismul Național de Acreditare din Republica Slovacă (SNAS)

MOLDAC planifică acreditarea Laboratoarelor de Încercări și Laboratoarelor Medicale pentru domenii flexibile, în conformitate cu documentul EA -2/15M:2023 EA Requirements for the Accreditation of Flexible Scopes.

În perioada 29-30 octombrie 2024, în cadrul acordului de colaborare între Organismul Național de Acreditare din Republica Slovacă (SNAS) și Organismul Național de Acreditare din Moldova (MOLDAC), a fost organizată o vizită de studiu, având ca scop schimbul de experiență și bune practici în procesul de acreditare a Laboratoarelor de Încercări și a Laboratoarelor Medicale pentru domenii flexibile, conform cerințelor documentului EA-2/15M:2023.

Pe parcursul vizitei, colaboratorii MOLDAC, doamnele Natalia Șapoval și Larisa Boboc, Evaluatori Șefi MOLDAC pentru schemele de acreditare ISO/IEC 17025 (Laboratoare de Încercări) și ISO 15189 (Laboratoare Medicale), au avut întrevederi cu reprezentanți ai mai multor structuri din cadrul ONA SNAS, responsabile de elaborarea documentelor specifice și de implementarea cerințelor din documentul EA-2/15M:2023.

Ca urmare a acestei vizite, MOLDAC va planifica acțiunile necesare pentru a opera modificările și actualizările în documentele SM MOLDAC, în vederea extinderii domeniului său de competență, adaptându-le noilor cerințe și bune practici identificate pe parcursul vizitei.

 

Read more...

Activități în cadrul Proiectului Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic (PTB)

Data: 28 octombrie 2024

Colaboratorii MOLDAC au participat la trainingul online cu genericul „Acreditarea în scopuri de notificare – Sectorul Produselor de Construcții (CPR)”, organizat cu suportul Proiectului PTB ”Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic”.

Evenimentul a reunit specialiști din domeniu, oferindu-le oportunitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele și de a discuta cele mai recente actualizări ale documentelor europene și bunele practice de implementare.

Detalii despre eveniment:

  • Formatori:
    • Dr. Andreas Kalisch, Expert în Acreditare / DAkkS
    • Ms. Barbara Pflugbeil, Șef al Managementului Evaluatorilor / DAkkS

În cadrul trainingului, participanții au avut ocazia să abordeze:

  • O viziune generală asupra reglementărilor și colaborării cu DiBt.
  • Aplicarea standardelor EA-2/17 în domeniul produselor de construcții.
  • Procesul de acreditare și cerințele de notificare.

Evenimentul a inclus sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, care au stimulat discuții valoroase și schimb de idei între participanți.

Feedback-ul participanților a fost pozitiv, subliniind utilitatea și relevanța informațiilor prezentate. Acest training a reprezentat o oportunitate importantă pentru profesioniștii din sectorul construcțiilor în vederea aplicării cerințele noilor documente.

Read more...

Ședința Consiliului Acordului Multilateral EA (MAC)

La data de  23 octombrie 2024, a avut loc cea de-a 51-a ședință a Consiliului Acordului Multilateral (EA MAC), la care au participat 55 de reprezentanți din diverse organisme de acreditare membre EA și reprezentanți ai Consiliului Consultativ EA.

Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost reprezentat de către Directorul MOLDAC - Iurie Friptuleac și Responsabil Sistem de Management - Aliona Guțul.

În debutul ședinței, Sergio Guzzi (AkkREDIA, Italia) a fost ales vicepreședinte pentru un mandat de doi ani. Maria Papadzikou a prezentat raportul președintelui, evidențiind progresele în implementarea reglementărilor europene și evaluările paritare recente.

Principalele Decizii primite

Evaluări Paritare: În cadrul ședinței EA (MAC), au fost prezentate cele mai importante decizii cu privire la statutul de semnatar EA MLA al Organismelor Naționale de Acreditare și de gestionare a procesului de evaluare la nivel de omologi, printre care:

  • până în octombrie 2024, au fost realizate în total de 11 evaluări paritare:
  • evaluarea documentelor pentru un nou solicitant, ARMNAB.
  • a doua etapă de TESTing pentru IPAC.
  • reevaluări ale organismelor acreditate: DANAK, EGAC, FINAS, ISAC, LATAK (anticipat), PCA, SWEDAC și TURKAK.
  • raportul de activitate întocmit pentru NAH.
  • până la sfârșitul anului sunt planificate încă 5 evaluări paritare pentru următoarele organisme de acreditare: ATCG, COFRAC, NA și UKAS. ARMNAB.

Menținerea Statutului de Semnatar EA MLA: S-au confirmat deciziile de menținere a statutului de semnatar EA MLA pentru mai multe organisme de acreditare, inclusiv NAH și NAAU, precum și stabilirea unui plan pentru evaluarea și certificarea organismelor de acreditare în conformitate cu noile reglementări.

Cerințe de competență pentru evaluatorii EA: prevăzute la art. 61 din Regulamentul privind evaluarea paritară, MAC a aprobat măsuri pentru stabilirea cerințelor de competență pentru evaluatorii EA, aferente monitorizării, raportării și verificării emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim (amendat prin Regulamentul 2023/2917).

Etapele evaluării paritare:

  • Evaluarea Organismului de Acreditare (ONA): Se va analiza dacă ONA respectă cerințele stipulate în articolele 56-63 din Regulamentul vizat.
  • Evaluarea Activităților de Acreditare: Se va verifica dacă activitățile de acreditare desfășurate de ONA sunt conforme cu articolele 46-55 din regulamentul vizat.
  • Decizia MAC: La finalul procesului, MAC va lua o decizie cu privire la rezultatul evaluării paritare pentru ONA.
  • Informarea CNA și Publicarea Deciziei: Decizia va fi comunicată CNA și publicată pe site-ul oficial EA, asigurând astfel transparența procesului.

Alte decizii:

  • MAC a aprobat revizuirea criteriilor de competență EA-2/02 pentru evaluatori, disponibilă pentru comentarii timp de 60 de zile.
  • MAC a aprobat decizia de pregătire a unui nou document informativ EA-2/02 S6 (G) - Îndrumări privind revizuirea dosarelor în timpul unui proces de evaluare paritară și termenii de referință pentru TFG în vederea pregătirii documentului dat
  • MAC a aprobat măsuri pentru armonizarea standardelor în domeniul acreditării, inclusiv un nou sondaj destinat organismelor naționale de acreditare care doresc recunoaștere internațională.

Contribuția MOLDAC

În perioada 01.01.2024 - 31.12.2027, MOLDAC trebuie să aloce 55 de zile pentru activitățile EA. Până la 23 octombrie 2024, MOLDAC a oferit 20 de zile, reprezentând 36% din totalul necesar.

Pentru detalii suplimentare, accesați Deciziile MAC.

Read more...

Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

Chișinău, 25 octombrie 2024

În perioada 24-25 octombrie 2024, în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC se desfășoară  o sesiune de instruire cu genericul „Validarea/verificarea metodelor şi evaluarea incertitudinii de măsurare, asigurarea calității rezultatelor pentru încercări chimice. Raportarea declarațiilor de conformitate. Regula de decizie”.

Evenimentul include subiecte esențiale legate de validarea metodelor analitice și evaluarea incertitudinii de măsurare, contribuind astfel la creșterea calității și fiabilității rezultatelor obținute în laboratoare.

Instruirea este susținută de către formatori cu experiență în domeniu: Oxana Ciolacu, Evaluator Șef Extern MOLDAC, și Iulia Bobeica, chimist la LÎChMI al ANSP. Agenda cuprinde prezentări teoretice și exemple practice, oferind participanților ocazia de a învăța cele mai bune practici și metode de verificare, validare a metodelor și estimarea incertitudinii de măsurare.

Programul instruirii include următoarele teme:

  • Prezentarea documentelor de referință și identificarea scopului validării, verificării metodelor și estimarea incertitudinii de măsurare.
  • Definirea și estimarea selectivității și sensibilității analitice.
  • Determinarea limitelor de decizie, capacitatea de detectare și calcularea LOD (Limita de Detectare) și LOQ (Limita de Quantificare).
  • Evaluarea fidelității, justeții și robusteței metodelor analitice.
  • Conceptul de incertitudine și diferențele între incertitudine și eroare.
  • Cuantificarea componentelor incertitudinii de măsurare și compararea rezultatelor măsurătorilor.

Participanții vor avea oportunitatea de a evalua cunoștințele dobândite prin teste individuale cu aplicații practice, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, pentru a clarifica eventualele neînțelegeri și a consolida informațiile învățate.

Le urăm succese tuturor participanților în această instruire! Suntem încrezători că informațiile și abilitățile dobândite vor contribui la îmbunătățirea calității muncii în laboratoarele din Republica Moldova.

Read more...

Colaboratorii MOLDAC au participat la Trainingul Online privind Accreditarea în Scop de Notificare conform Directivei 2014/32/EU

La data de 22 octombrie 2024, colaboratorii MOLDAC au participat la un training online dedicat procesului de planificare și evaluare a Organismelor de Certificare (CAB), eveniment organizat în cadrul proiectului PTB „Standarde de calitate pentru creșterea comerțului în țările Parteneriatului Estic”.

Formatorul acestui training a fost Štefan Král, Expert în Metrologie și Accreditare / Director SNAS, Consultant PTB. Conform agendei, participanții au abordat mai multe subiecte referitoare la procesul de acreditare în scop de notificare conform Directivei 2014/32/EU (EA-2/17), și anume:

  • Utilizarea standardelor armonizate pentru acreditare
  • Standardele armonizate preferate pentru Directiva 2014/32/EU
  • Cerințe suplimentare aplicabile
  • Domeniile de acreditare
  • Criterii pentru selectarea observațiilor (EA-2/17)
  • Planificarea observațiilor activităților CAB pe parcursul ciclului de acreditare
  • Formarea unui eșantion reprezentativ pentru observații prin combinarea grupurilor de produse și a procedurilor de evaluare a conformității
  • Gestionarea cererilor de acreditare pentru domenii de acreditare mari (inclusiv aproape orice grup de produse acoperit de Directivă)
  • Aplicarea cerințelor suplimentare
  • Evaluarea și raportarea cerințelor suplimentare prevăzute în EA-2/17

Pe durata trainingului, au avut loc sesiuni de întrebări și răspunsuri, care au permis participanților să clarifice aspecte importante ale procesului de acreditare.

Acest eveniment a oferit oportunitatea participanților de a dobândi cunoștințe esențiale pentru îmbunătățirea procesului de acreditare și asigurarea conformității cu standardele europene.

Read more...

Participarea Evaluatorului Șef MOLDAC în echipa de evaluare EA

În perioada 14-18 octombrie 2024, Dna Natalia MIHĂESCU Șefa Direcției Acreditare Organisme de Certificare și Inspecții, Evaluator Șef MOLDAC, a participat în echipa de evaluare EA în cadrul evaluării paritare la nivel de omologi a Organismului Național de Acreditare din Suedia (SWEDAC), în calitate de Evaluator EA în formare, pentru schema de acreditare ISO/IEC 17065.

Una dintre cerințele obligatorii stabilite prin semnarea Acordului de Recunoaştere Multilateral cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare și definită în documentul EA A 2/02 M este participarea evaluatorilor din cadrul Organismelor Naționale de Acreditare (ONA) în echipele de evaluare EA.

În prezent, 2 Evaluatori Șefi MOLDAC au statut de Evaluatori EA și participă regulat la activitățile organizate de către EA pentru personalul evaluator.

Acordul multilateral EA (EA MLA) este un acord semnat între membrii EA prin care semnatarii recunosc și acceptă echivalența sistemelor de acreditare operate de membrii semnatari, precum și fiabilitatea rezultatelor evaluării conformității furnizate de organismele de evaluare a conformității acreditate de către membrii semnatari.

Aceasta se realizează printr-un proces robust de evaluare la nivel de omologi, membrii echipei de evaluare EA sunt reprezentanți ai Organismelor Naționale de Acreditare cu o vastă experiență și înaltă competență, care au participat în programul de formare și a căror competență este monitorizată periodic.

Read more...

Cea de-a 2-a ședință a membrilor Rețelei Comunicatorilor (EA Communication Network)

În perioada 16-17 octombrie, în orașul Istambul, #TÜRKAK a găzduit cea de-a 2-a ședință a membrilor Rețelei Comunicatorilor (EA Communication Network), reunind 26 de reprezentanți ai Organismelor Naționale de Acreditare membre EA și alte părți interesate.

Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a fost reprezentat de către Alina MATOȘA, responsabil comunicare.

În debutul ședinței, președintele Rețelei Comunicatorilor, Ömer KARAVELİOĞLU (TURKAK), a prezentat planul de acțiuni pentru implementarea strategiei rețelei comunicatorilor. Planul include acțiuni ce vor duce la performanța abilităților de comunicare între Organismele Naționale de Acreditare membre EA și părțile interesate și va contribui la atingerea obiectivelor EA, și anume:

  • Atingerea unei transparențe mai mari: promovarea unei comunicări deschise și clare, utilizând termeni și informații accesibile tuturor membrilor și părților interesate.
  • Integrarea membrilor noi și a altor părți interesate în activitatea rețelei: pentru a diversifica perspectivele și a îmbunătăți colaborarea.
  • Creșterea implicării: stimularea participării active a tuturor membrilor rețelei.
  • Comunicarea externă: îmbunătățirea comunicării între membrii rețelei în scopul creșterii vizibilității și majorarea inițiativelor.

Evenimentul a fost o oportunitate extraordinară, pentru schimb de experiență și bune practici referitor la următoarele subiecte:

  • Comunicarea internă – importanța și beneficiile unei comunicări interne eficiente;
  • Regulamentul general privind protecția datelor (General Data Protection Regulation #GDPR);
  • Atacuri cibernetice - pașii și acțiunile întreprinse în cazul unui atac cibernetic;
  • Note analitice. – beneficiile și impactul utilizării ca instrument de comunicare;
  • Inteligența artificială - în cadrul ședinței, participanții au avut parte de o prezentare valoroasă susținută de Mehmet Burak Akgün, asistent profesor de informatică și expert la Apple Inc. Yahoo Inc. Prezentarea, cu titlul „Algoritmii și Etica Inteligenței Artificiale”, a abordat subiecte esențiale privind impactul algoritmilor în dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale.

Următoarea ședință este planificată pentru noiembrie 2025, și se va desfășura în Londra, Marea Britanie.

Read more...