Misiunea de audit financiar al MOLDAC pentru exercițiul financiar 2025

Misiunea de audit financiar al MOLDAC pentru exercițiul financiar 2025

În perioada 13 iulie–13 august 2026, în cadrul Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) se desfășoară misiunea de audit financiar al situațiilor financiare aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025.

Misiunea de audit este realizată de compania de audit „Prime Audit Company” S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017, Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), precum și cadrul normativ aplicabil desfășurării misiunii de audit.

Auditul financiar are drept scop examinarea situațiilor financiare ale MOLDAC pentru exercițiul financiar 2025, exprimarea unei opinii de audit cu privire la măsura în care acestea sunt prezentate, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, și oferă, totodată, un mecanism independent de examinare a informațiilor financiar-contabile, prin contribuire la consolidarea încrederii în modul de administrare a resurselor instituției.

Gestionarea responsabilă și transparentă a resurselor financiare reprezintă un element important al capacității instituționale a MOLDAC de a-și îndeplini în mod eficient și imparțial atribuțiile de organism național de acreditare.

Prin realizarea acestei misiuni, MOLDAC reconfirmă angajamentul său față de transparență, responsabilitate, integritate și buna guvernanță, principii care susțin credibilitatea organismului național de acreditare și încrederea în sistemul național de acreditare.

Share this post