Asigurarea durabilității sectorului energetic și combaterea schimbărilor climatice constituie unul din obiectivele politicii de stat în domeniul energetic. Accesul la energie pentru toate păturile sociale – principiul de bază atât în Republica Modlova, cât și pe întreg globul pământesc.
La nivel global, confom datelor prezentate de UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), numărul persoanelor care au acces la energie a crescut de la 78% la 90% în perioada anilor 2000-2018. În vederea faptului, că populația globală este în continuă creștere, crește și necesitatea accesului la energie ieftină. Investițiile în energia solară, eoleană și termală, îmbunătățirea productivității energiei, și asigurarea că energia pentru toți este o cerință vitală – este unul dintre acele obiective, care este obligatoriu de a fi atins în vederea realizării Agendei 2030.
Conform datelor prezentate în Raportul alternativ al tinerilor privind implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, eficiența energetică poate fi considerată ca o resursă suplimentară de energie, care este disponibilă local, iar valorificarea potențialului acesteia contribuie la consolidarea securității energetice a țării prin reducerea nivelului de dependență față de sursele străine. În situația Republicii Moldova implementarea proiectelor de eficiență energetică și valorificare a surselor de energie regenerabilă contribuie la diminuarea gradului de dependență energetică a țării și totodată reprezintă aportul național la combaterea schimbărilor climatice.
Reieșind din informațiile prezentate în Publicația Adaptarea Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă la Contextul Republicii Moldova, strategia energetică până în anul 2030 și Programul Național pentru Eficiență Energetică 2011-2020 sunt principalele documente de planificare în Republica Moldova în acest sens. Strategia energetică are mai multe obiective, printre care se numără asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin diversifi carea căilor și surselor de aprovizionare, a tipurilor de purtător (gaz convenţional, neconvenţional, gaz natural lichefiat) și prin depozite de stocare, concomitent cu consolidarea rolului Republicii Moldova de culoar de tranzit al gazelor naturale. De asemenea, aceasta prevede consolidarea rolului Republicii Moldova de culoar de tranzit al energiei electrice, prin construcţia unor noi linii de interconexiune, conectarea la sistemul ENTSO-E și consolidarea reţelei interne de transport al energiei electrice.
ODD 7 include doar trei ținte globale ce țin de accesul, eficiența și durabilitatea consumului de energie – care sunt deja parte a cadrului național de dezvoltare strategică:
-
- asigurarea accesului universal la servicii energetice accesibile, sigure și moderne
- creșterea semnificativă a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic global
- dublarea ratei globale de îmbunătățire a eficienței energetice.
Având în vedere numărul legăturilor directe, țintele 7.2 și 7.3 sunt de o importanță egală. Totuși, dacă e să considerăm întreaga rețea de ținte ODD, ținta 7.3 are o poziție mai centrală față de celelalte două ținte. Eficiența energetică influențează direct alte 14 ținte, care la rândul lor ating jumătate din ținte, mai ales cele din ODD 6 (apa și condițiile sanitare), ODD 8 (creșterea economică inclusivă și durabilă), ODD 9 (industrie, inovație și infrastructură) și ODD 12 (economia verde). De asemenea, aceasta are o influență directă asupra țintei 13.1 (adaptarea la schimbările climatice).
Surse:
Raportul privind situația tinerilor din Moldova și interacțiunea aestora cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
Raportul de Evaluare națională voluntară a progresului privind implementarea Agendei 2030
Publicația: Republica Moldova. Statistici pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă