(Română) Masă rotundă: Nivelul de aplicare a standardelor europene (EN) armonizate la Reglementarea tehnică cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcție
La data de 19 noiembrie 2020, în cadrul Centrului Național de Acreditare (MOLDAC) a fost organizată o masă rotundă cu reprezentantul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Dl. Gheorghe Croitoru, cu privire la nivelul de aplicare a standardelor europene (EN) armonizate la Reglementarea tehnică cu privire la cerințele minime pentru comercializarea produselor pentru construcție, aprobate prin ordinul nr. 380 din 31.07.2018.
Ședința a fost prezidată de dna Eugenia SPOIALĂ, director MOLDA, cu participarea reprezentanților Direcției Acreditare Organisme de Certificare și Inspecție. De asemenea, la lucrările ședinței respective a participat și un expert în domeniul construcțiilor din România, prin intermediul platformei ZOOM.
În cadrul ședinței au fost discutate un șir de subiecte, dintre cele mai importante fiind următoarele:
- Gradul de pregătire a Organismelor de Evaluare a Conformității (OEC) în vederea acoperirii întreg spectrului de metode de încercări pentru determinarea conformității materialelor de construcții, prevăzute de standardele EN.
- Acțiuni ce necesită a fi întreprinse la nivel de Autoritate de reglementare în vederea stabilirii unei abordări unice în procesul de evaluare a conformității materialelor de construcții.