Prima   |  Comunicate de presă | Sistemul Internațional de Unități – fundamental mai bun

Sistemul Internațional de Unități – fundamental mai bun

  imprimare
21.05.2019   554 

Anual, la 20 mai este sărbătorită Ziua Mondială a Metrologiei. Genericul din acest an „Sistemul Internațional de Unități - fundamental mai bun", este un elogiu adus redefinirii unităților fundamentale ale Sistemului Internațional de Unități (SI), care a fost revizuit urmare a Conferinței Generale pentru Măsuri și Greutăți din 16 noiembrie 2018.

În cadrul Insitutului Național de Metrologie al Republicii Moldova (INM), a avut loc o conferință dedicată Zilei Mondiale a Metrologiei 2019, în cadrul căreia, reprezentanții INM au prezentat cele mai importante modificări pentru patru dintre unitățile SI, și anume: Kelvin, Amper, Kilogram și Mol. Sistemul Internațional de Unități SI revizuit a intrat în vigoare la 20 mai 2019. La conferința respectivă au fost invitate și au participat părțile interesate, inclusiv reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, precum și reprezentanții MOLDAC.

În temeiul sărbătorii, Centrul Naţional de Acreditare MOLDAC felicită toți actorii din domeniul metrologiei cu prilejul Zilei Mondiale a Metrologiei, urându-le succese, prosperare, valorificare permanentă a întregului potenţial intelectual şi a forţei de muncă. Le dorim în continuare activitate fructuoasă în domeniu, realizarea planurilor ambiţioase şi noi performanţe spre binele cetăţenilor Republicii Moldova!  

 
Arrow Prev

 

 

MOLDAC este semnatar 
EA-BLA pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții, certificare produse, certificare sisteme de management.

                    

MOLDAC este semnatar
ILAC-MRA
 pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții.

                    

MOLDAC este semnatar 
IAF-MLA
 pentru certificare produse, certificare sisteme de management 

Arrow Next
Adresa:
Vasile Alecsandri 1. Oficiul 205, MD 2009, Chisinau, Moldova
Email: acreditare@moldac.gov.md
+373 22 210 316
+373 22 210 316
Creat de BRAND.MD     Total vizitatori: 711050 | ieri: 172 | azi: 258 | Online: 3
Servicii
Selectează culoarea