Prima   |  Comunicate de presă | Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

Activități în cadrul Centrului de Instruire MOLDAC

  imprimare
13.10.2016   1253 

 

În perioada 11 - 13 octombrie 2016 în cadrul Centrului de Instruire al MOLDAC s-a desfăşurat un curs de instruire, care a avut drept obiectiv aprofundarea cunoştinţelor persoanelor interesate privind  cerinţele standardului SM SR EN ISO 15189:2014 „Laboratoare medicale. Cerinţe pentru calitate şi competenţă".

Cei 20 de participanţi la cursul respectiv - reprezentanţi ai organismelor de evaluare a conformităţii (OEC) şi personalul MOLDAC - au fost ghidaţi pe parcurs de către dna Maria ENEA, formator profesional biolog în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa" din Iaşi (România) şi evaluator şef al Asociaţiei de Acreditare din România (RENAR), evaluator al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor din România (CoNAS), dumneaei fiind şi un lector de valoare.

Lucrările cursului au derulat timp de 3 zile, fiind divizate în trei etape: în prima zi a fost discutată partea teoretică a standardului, în cea de-a doua s-a examinat partea tehnică a acestuia, iar ziua a treia a fost consacrată unor activităţi practice la temă.

La finele cursului participanţii şi-au exprimat satisfacţia vizavi de conţinutul şi formatul de prezentare a temei discutate, menţionînd că informaţia care le-a fost oferită a fost interesantă, foarte concretă şi va fi foarte utilă pe viitor în activitatea lor profesională în particular şi în cea a laboratoarelor - în general.

Opinii ale participanţilor:

-       „Informaţia a fost asimilată la maximum! Sînt mulţumită pentru instruire".

-       „Sînt foarte mulţumită de lector, este foarte competentă şi o aşteptăm pe dna M.Enea cu noi informaţii".

-       „Sincere mulţumiri dnei Enea pentru dedicaţie, implicare şi devotament!".

 

MOLDAC de asemenea îşi exprimă gratitudinea sa dnei Maria Enea pentru colaborarea fructuoasă pe parcursul timpului şi aportul dumneaei în îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii de acreditare din Republica Moldova. 

 

 
Arrow Prev

 

 

MOLDAC este semnatar 
EA-BLA pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții, certificare produse, certificare sisteme de management.

                    

MOLDAC este semnatar
ILAC-MRA
 pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții.

                    

MOLDAC este semnatar 
IAF-MLA
 pentru certificare produse, certificare sisteme de management 

Arrow Next
Adresa:
Vasile Alecsandri 1. Oficiul 205, MD 2009, Chisinau, Moldova
Email: acreditare@moldac.gov.md
+373 22 210 316
+373 22 210 316
Creat de BRAND.MD     Total vizitatori: 750034 | ieri: 346 | azi: 424 | Online: 7
Servicii
Selectează culoarea