Prima   |  Comunicate de presă | Ziua Mondială a Acreditării!

Ziua Mondială a Acreditării!

  imprimare
09.06.2012   2257 

Declaraţia comună a Preşedinţilor ILAC şi IAF

Preşedinţii ILAC şi IAF - Ziua Mondială a Acreditării 2012

Acreditarea: Susţine produsele alimentare sigure şi apa potabilă curată

Suntem încântaţi să anunţăm sărbătorirea Zilei Mondiale a Acreditării în data de 9 iunie 2012. Tema din  acest  an  se  concentrează  pe  modul  cum  acreditarea  susţine  disponibilitatea  produselor alimentare sigure şi apei potabile curate.

Cu toţii avem nevoie de suficientă mâncare şi apă pentru a trăi, care, ca şi un minim, trebuie să fie accesibile, adecvate din punct de vedere nutriţional şi sigure.

Lanţurile de aprovizionare cu produse alimentare şi apă  se  schimbă  rapid, din cauza unor  factori, cum  ar  fi  urbanizarea  mai  mare,  progresele  tehnologice  de  prelucrare  şi  tehnicile  de  tratare, modificări  ale  cererii  de  consum  şi  gusturi,  şi,  mai  mult  ca  oricând,  globalizarea  lanţurilor  de aprovizionare.

Mai mult, consumatorii din ţările dezvoltate sunt foarte interesaţi de originea produselor alimentare pe  care  le  consumă  sau de  sursa  acestora  sau de  conţinutul  de minerale  dintr-o  sticlă  cu  apă. De asemenea,  ei  pot  să  aibă  preocupări  privind  impactul  mediului  sau  al  eticii  comerciale  asupra produselor pe care le consumă.

Având  în vedere aceşti  factori, este  foarte  important ca beneficiarii  să aibă  încredere  în siguranţa, securitatea,  şi  autenticitatea  produselor  alimentare  şi  apei  pe  care  le  consumă. Această  încredere este  dobândită  prin  aplicarea  unor  sisteme  comune  de  management  al  siguranţei  alimentare, susţinută  de  testarea  credibilă  şi  regimuri  de  inspecţie,  atât  în  cadrul  economiei  naţionale,  cât  şi dincolo de graniţele internaţionale de la "sursă la consum".

Există  un  număr  tot mai mare  de  organizaţii  care  verifică  conformitatea  cu  aceste  standarde  prin furnizarea de servicii, cum ar  fi servicii oferite de  laboratoarele de  încercări, etalonare, servicii de inspecţie  şi  servicii  de  certificare.  Totuşi,  acreditarea  este  cea  care  declară  faptul  că  aceste organizaţii sunt imparţiale şi competente pentru a furniza acele servicii.   

Acreditarea acoperă mai multe discipline de-a  lungul  lanţului de aprovizionare pentru a se asigura că cei care verifică operatorii din  industria alimentară şi de apă pot demonstra că aceştia  lucrează conform standardelor corespunzătoare. 

Laboratoarele  de  încercări  acreditate  sunt  utilizate  pentru  a  analiza  contaminanţii  sau  pentru  a declara  că  acel  produs  este  autentic.  Pentru  a  verifica  faptul  că  produsele  care  părăsesc  fabrica satisfac afirmaţiile de pe  etichetă,  în  fiecare  săptămână  fără excepţie  este necesară  supravegherea continuă şi eşantionarea.     Sistemele de management ale siguranţei alimentare sunt utilizate de organizaţiile care sunt implicate în  toate aspectele  lanţului de produse alimentare  şi apă, pentru a-şi demonstra abilitatea de a  ţine sub  control  pericolele  până  la  momentul  consumului.  Auditurile  de  rutină  privind  igiena  sunt efectuate de organismele de inspecţie acreditate.

De  asemenea,  există  un  număr  crescând  de  scheme  acreditate  care  sunt  asociate  comerţului echitabil, produselor alimentare organice, tratamentul animalelor şi impactul asupra mediului.  

Organismele de acreditare care sunt evaluate şi declarate competente, semnează acorduri care susţin acceptarea rezultatelor acreditate şi a certificatelor dincolo de graniţele naţionale. Aceste acorduri, care  sunt  administrate  de Forumul  Internaţional  de Acreditare  (IAF)  şi Cooperarea  Internaţională pentru  Acreditarea  Laboratoarelor  (ILAC),  elimină  nevoia  de  încercări,  verificări  sau  certificări suplimentare  în  fiecare  ţară  în care  intră. De asemenea, aceste acorduri  furnizează autorităţilor de reglementare  o  aprobare  recunoscută  la  nivel  internaţional,  pentru  a  demonstra  că  un  furnizor îndeplineşte standardele convenite.

În peste 90 de ţări vor avea  loc  în legătură cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Acreditării evenimente majore, campanii de presă, ateliere de  lucru şi seminarii pentru a creşte gradul de conştientizare a valorii pe care acreditarea o joacă în aprovizionarea cu produse alimentare sigure şi cu apă potabilă curată. Pentru detalii suplimentare, contactaţi organismul de acreditare local. 

Pentru sărbătorirea acestei zile sunt disponibile o broşură promoţională pentru a fi descărcată de pe website-urile  IAF  şi  ILAC  şi  un  scurt  film  promoţional  pentru  a  fi  descărcat  de  pe  IAF  şi  ILAC

Youtube channel http://www.youtube.com/user/IAFandILAC

 

Mesaj de felicitare a Presedintelui Parlamentului RM

Mesaj de felicitare a Ministrului Economiei

 

 
Arrow Prev

 

 

MOLDAC este semnatar 
EA-BLA pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții, certificare produse, certificare sisteme de management.

                    

MOLDAC este semnatar
ILAC-MRA
 pentru încercări, etalonări, analize medicale, inspecții.

                    

MOLDAC este semnatar 
IAF-MLA
 pentru certificare produse, certificare sisteme de management 

Arrow Next
Adresa:
Vasile Alecsandri 1. Oficiul 205, MD 2009, Chisinau, Moldova
Email: acreditare@moldac.gov.md
+373 22 210 316
+373 22 210 316
Creat de BRAND.MD     Total vizitatori: 750049 | ieri: 346 | azi: 437 | Online: 6
Servicii
Selectează culoarea